Cărturărie
Lumina din inserare

Scări și capcane, antologia poetului echinoxist Iustin Moraru, a fost imprimată în același an cu Nectarul clipei (2020).

În ambele ipostaze poetice sunt resuscitate amintirea părinților, înstrăinarea de casa familială, imaginea abstractă și totuși prezentificată a iubitei, dar mai cu seamă relația autorului cu Divinitatea, toate acestea prelungindu-se și acum, în Lumina din înserare.

Reîntâlnim aici anamnesis-ul poetic într-un întreg ritual de întoarcere , de unde rezultă o veritabilă lirică de purificare dramatică a sinelui ce unifică, în integralitatea lor, poemele țesute din interludiile accentuat autobiografice.

(MIRCEA MUTHU) Iustin Moraru oferă, în noua lui antologie, o imagine a scrisului său liric accentuat confesiv, cu note de patos sentimental, pe care le temperează sub semnul acelei reverii blânde care dădea tonul primelor sale poeme.

(ION POP) Iustin Moraru este un poet din tipologia acelor scriitori rari, deosebiți, care își câștigă un statut înalt și o recunoaștere critică remarcabilă, printr-o operă relativ restrânsă, alcătuită din puține cărți, însă de certă valoare.

(AURELIU GOCI) Filonul de aur al poeziei există, ca tezaur de taină, în fiecare dintre noi.

Așteaptă să fie descoperit, adus, din adâncuri, la lumină și trăit.

Eu nu fac altceva decât să ridic puțin vălul de nori plutitori peste cerul tău interior.

Fiind martor treaz și atent la propriul miracol, notez câte ceva din ceea ce văd, simt sau îmi imaginez, asumându-mi călătoria.

Fiecare cuvânt, fiecare imagine devine o posibilă poartă spre cântecul, netrăit încă, din sufletul tău nemuritor, avid de noi experiențe.

Îngăduie-ți și tu această aventură continuă în necunoscut, oferă-ți bucuria propriilor revelații.

Intră astfel în rezonanță cu marea simfonie a lumilor din nevăzut, care ne structurează ființa și așteptarea.

(IUSTIN MORARU.

33.95 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori