Cărturărie
Mama cainelui

Suntem în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și locuitorii unui orășel grecesc se luptă pentru supraviețuire.

Foametea e de neîndurat și mamele se prostituează pentru o bucată de pâine în plus pentru copiii lor, în timp ce tații au plecat să lupte pentru o cauză în care nu cred, într-un război fără întoarcere.

Mizerie, sărăcie, multe speranțe, o lume care, atunci când devine copleșitoare, se continuă în imaginația unei fetițe care refuză să accepte că realitatea este și altceva în afară de frumusețe.

Când înduioșătoare, când amuzantă, Raraou, personajul central al acestei cărți, se prezintă dinaintea noastră și ne spune o poveste.

E povestea propriei vieți, o viață măruntă care se intersectează cu alte destine, la fel de mărunte, toate prinse în vârtejul unei istorii necruțătoare.

O operă extraordinar de puternică.

– Le MondePovestea pe care o spune Roubini, uneori frivolă, adesea copilăroasă și aparent simplistă, este povestea unui om în căutarea unei himere și devine o reflectare a unei țări care nu își poate vindeca rănile adânci provocate de războaie consecutive: Al Doilea Război Mondial, Rezistența și Războiul Civil – o țară încă amorțită de durere și incapabilă să se reinventeze.

– Library Staff PicksMama câinelui.

are adânca ambiguitate a marilor opere.

o efuziune și o virtuozitate ce amintesc de Fellini.

– La Quinzaine LittéraireO lectură hipnotică și plăcută de la început până la sfârșit – exact așa cum ar trebui să fie un roman.

Pavlos Matesis a scris o carte extraordinară.

– Alan Sillito.

63.75 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori