Cărturărie
Mesaje. ghid practic pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare

Ghid practic pentru dezvoltarea abilităților de comunicare Toți cei care vor parcurge acest ghid practic vor comunica mai eficient și vor deveni ascultători mai buni.

Volumul de față a ajutat deja mii de cititori să dezvolte relații mai bune cu prietenii şi membrii familiei, cu colegii de serviciu și partenerii de viață.

Comunicarea este o abilitate fundamentală pentru viață, la fel de importantă ca abilitățile cu ajutorul cărora ne câștigăm existența.

Capacitatea de exprimare ne influențează considerabil gradul de fericire.

Când cineva nu stăpânește arta de a comunica, unul sau mai multe aspecte ale existenței sale se află în dezechilibru.

Atunci când comunicăm eficient, reușim să legăm și să păstrăm relații de prietenie, suntem apreciați la locul de muncă, copiii ne respectă și ne acordă încredere.

Această carte reunește cele mai importante abilități de comunicare într-un singur volum.

Aspectele teoretice sunt prezentate pe scurt și ilustrate cu suficiente exemple și exerciții ca cititorii să poată începe exersarea abilităților pe care doresc să le dobândească.

Învățând să îi înțelegem pe cei din jur și să ne comunicăm ideile mai limpede, dobândim deprinderi care ne vor îmbunătăți viața pe toate planurile.

● Interpretăm limbajul trupului ● Dezvoltăm abilități pentru comunicarea în cuplu ● Negociem și rezolvăm conflicte ● Comunicăm cu membrii familiei ● Gestionăm interacțiunile din cadrul grupului ● Vorbim cu copiii ● Ne perfecționăm abilitatea de a vorbi în public ● Ne pregătim pentru un interviu de angajare Lucrarea este structurată în 6 părți: I.

Abilități de bază (Ascultarea, Dezvăluirea sinelui, Exprimarea) II.

Abilități avansate (Limbajul corporal, Paralimbajul și metamesajele, Manevrele defensive, Analiza tranzacțională și clarificarea limbajului) III.

Abilități de comunicare în situațiile de conflict IV.

Abilități sociale V.

Abilități de comunicare în cadrul familiei VI.

Comunicarea în relații public.

33.92 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori