Cărturărie
Mihai viteazul. ucis de sabia tradarii

De mult scriitorii de anale slave in Balcani, pornind de la imparatii romani si bizantini si trecand pe la tarii bulgari si sarbi, ajungeau la domnii romani ca la continuatorii autoritatii lor.

Supusi unor prelati greci, ca Dionisie Rali al Tarnavei, din care Mihai facu capelanul sau in Ardeal si in Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerura prin acestia, prin tot soborul acestor sefi religiosi ai lor, libertatea de la Mihai.

Iar sarbii, care, o clipa, crezusera in Sigismund, proclamandu-l ca rege al lor, pentru a-l vedea parasind, rusinos, asediul, indelungat si zadarnic, al Timisoarei turcesti, pusera bandele lor, sub Baba-Novac, ars apoi de unguri pentru cauza, invinsa, a lui Mihai, si sub atatia altii, in serviciul eroului, care era si al lor, alaturi cu taranii si boierii munteni si moldoveni care inconjurau pe seful firesc al rasei lor.

Valoarea politica a lui Mihai Viteazul, dupa tot ce s-a gasit in timpul din urma cu privire la spusele si faptele lui, nu mai poate fi tagaduita.

Ea face dintr-insul, biet bastard domnesc, lasat fara instructie, crescut prin straini, fara tara ani de zile, ajuns intamplator Domn al unei tari fara tezaur, fara armata, fara aliante ca si fara mijloace de actiune, una din marile personalitati ale veacului al XVI-lea.

Acela pe care, pentru vitejia si martiriul sau, ai sai il considera drept un sfant si mucenic, se ridica astfel si in stima cercetatorului strain al politicii universale.

Iorga.

35.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori