Cărturărie
Minuni traite

O Minune este suprema înălţime căreia i se adresează sufletul nostru atunci când Speranţa, care nu moare niciodată, osteneşte! Căci ce altceva este viaţa noastră dacă nu o perpetuă punere de paie peste un foc aprins într-un sacru moment de elan încrezător şi tânăr?! Ce altceva e mai înţelept de făcut decât o continuă împrospătare a rezervei de speranţă pentru unul din multele momente de slăbiciune şi uitare?! Şi ce altceva este mai adevărat decât să speri mereu în poimâinele însorit al fiecărui mâine, neutru? Am reprezentat cu bucurie şi dăruire Arta Românească pe mai multe meridiane.

Am avut vocaţia de a fi Artist.

Triumful existenţei mele este însă altul: prin intervenţie divină, am devenit la 33 de ani Credincioasă.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor care m-au ajutat personal și profesional – cărora le mulțumesc fără încetare – am aflat că Scena Vieţii este mult mai încăpătoare decât pare la prima vedere.

Și dacă tot ce am realizat va fi uitat într-o zi, sper că vor rămâne în urma mea Minunile Trăite pe Strada Speranţei! (Corina Chiriac) Cartea Corinei Chiriac este povestea, scrisă cu un surprinzător talent, a vieții sale de artistă celebră, care a avut șansa de a se bucura de fiorii extazului oferit de gloria cucerită pe marile scene ale lumii.

Miracolele relatate sunt confirmări ale unor experiențe venite pe drumul parcurs de la strălucirea în luminile rampei la beatitudinea Luminii Sacre.

Actualul volum, în care Corina ne povesteşte epopeea vieţii sale, o situează la nivelul creaţiei literare valoroase prin talentul său scriitoricesc, presărat cu multe note umoristice şi scânteieri de spirit.

Cartea se citeşte ca un roman, cum se spune în popor, cu sufletul la gură , nedezminţind titlul său de minuni trăite , pe care le redă cu un farmec aparte, seducător şi cu mult umor.

Este indiscutabil că valoarea cărţii este egală de la un capăt la celălalt.

Când prezentul ne dezamăgeşte, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar.

(Dumitru Constantin-Dulcan.

59.80 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori