Cărturărie
Miorita. balade populare/***

Miorita.

Balade populare, Folclor popular Folclorul revine in permanenta in lumea noastra desacralizata, pentru ca in arta populara exista intr-o stare pura valori estetice care pot prilejui o continua meditatie.

Sugestiile acestei arte contin, in forma de maxima concentrare, esentele vietii spirituale.

Armele fauritorilor de valori spirituale sunt: cuvantul, sunetul, piatra, lemnul si culorile.

Sunetul si cuvantul au dat nastere uneia dintre expresiile majore ale sufletului romanesc: balada populara.

Adancimea orfica a conceptiei despre moarte ca a lumii mireasa a impresionat indeosebi auditoriul [.

], profunzimea si rezonantele sentimentului cosmic cu totul aparte, ce se desprind din aceasta poezie mult superioara tuturor literaturilor populare europene pe care au avut prilejul sa le cunoasca [.

], motivele acestei poezii, atat de variate si totusi atat de unitare ca stil, trebuie sa aiba o vechime considerabila precum se poate deduce din amestecul cu totul ciudat al elementului pagan cu cel crestin (Soarele si luna) sau chiar sentimentul mortii exprimat in Miorita, caruia i-ar putea gasi o analogie doar in apetitul mortii la traci.

Lucian Blaga.

12.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...