Misteriile egiptene

Alexandre Moret cerceteaza Textele piramidelor aducand marturii despre ceremoniile sacre din templele Egiptului si argumentand cum influenta lor a traversat timpul: in sanctuarele osiriene se desfasurau atat riturile obisnuite de adorare a zeilor, figuri profund conectate cu natura, cat si ceremonii speciale, Misteriile.

Semnificatia lor a fost rezervata mai intai elitelor de preoti si initiati, pentru ca mai tarziu sa devina parte din tesatura culturala a lumii, prin ceremonii populare de strada, alegorii de carnaval si drame liturgice.

In limbajul egiptean cuvintele seshtau, misterii si akhu, lucruri sacre, glorioase, folositoare vorbesc despre rituri, puneri in scena, gesturi, simboluri si imnuri care, inchinate unui zeu sau savarsite in beneficiul unui om, puteau sa il transfigureze pe acesta in fiinta sacra, sakhu.

Calatorind intre viata si moarte, luand identitatea lui Osirirs, inarmat cu obiecte si cuvinte magice, omul iese intotdeauna invingator, renascand intr-o noua viata.

Din toate aceste celebrari egiptene ale ciclului viata-moarte au ajuns pana la noi gesturi simbolice (legate de sarbatori si ciclicitatea anotimpurilor), expresii asezate in fondul profund arhaic al culturilor, oranduirea celor 12 luni din an si credinte care doar amintesc, subtil, de un mit ar reinvierii al carui sens riscam sa il pierdem, odata cu trecerea timpului, dar dupa care inca ne conducem viata.

Reprezentarea Patimirii si Mortii lui Osiris era urmata, cel mai probabil, de Invierea zeului.

Desi in marea Procesiune si in Sarbatoarea Secerisului nu apare acest ritual care avea sa provoace invierea lui Osiris, el este totusi punctul nodal al dramei sacre.

Fara indoiala ca acest act, considerat secret, nu se punea in scena, in vazul publicului.

De asemenea, el nu este revelat de nicio inscriptie si nu apare in nicio reprezentare.

Ar fi un pas inainte facut in cercetare daca s-ar accepta ideea ca Misteriile egiptene se leaga de fondul arhaic de credinte ce au supravietuit si in alte tari.

Lipsite de un decor special, reduse la idee, ele au adus pana la noi un ecou al misticii primitive: a trai e binele cel mai mare; a muri, cea mai mare suferinta.

Marea sarcina pe care muritorii si-o asuma in panda mortii este de a-si pregati mijloacele unei renasteri eterne.

Riturile initierii, oriunde s-ar savarsi ele, in Egipt, in India sau la alte popoare, au un lucru in comun: initiatul trebuie mai intai sa moara fata de viata lui anterioara, pentru ca apoi sa renasca.

Renasterea dupa moarte, gratie riturilor magice, dintre care cel mai important este Misterul trecerii prin piele, iata care este ratiunea de a fi a Misteriilor osiriene: certitudinea unei supravietuiri eterne, acesta este rezultatul initierii.

[…] scene asemanatoare sunt povestite de texte foarte explicite din ritualurile vedice.

Este vorba de a provoca renasterea la un alt nivel de existenta a oficiantului care face sacrificiul, de a-l diviniza facandu-l sa moara fata de lume si sa renasca in cer.

– Alexandre More.