Nerabdarea inimii | stefan zweig

Intr-un orasel austriac de garnizoana, ofiterul de cavalerie Anton Hofmiller e invitat la castelul bogatului proprietar Kekesfalva.

Cind petrecerea e in toi, tinarul o invita la dans pe fiica gazdei, fara sa stie ca e paralizata – iar apoi, vrind sa-si repare stingacia, face greseli dupa greseli, pe care le pune pe seama a ceea ce Stefan Zweig numeste „nerabdarea inimii”.

E singurul roman pe care Zweig l-a scris pina la capat, iar personajele sale sint martori nauci ai propriei catastrofe, simboluri ale unei civilizatii in plin dezastru, dar care nu gaseste puterea sa se impotriveasca ritmului ametitor al unui ultim vals.

Stralucitor si rafinat, scrisul lui Zweig e ceea ce ramine din lumea inghitita de nebunia secolului XX.

O sfisietoare poveste de dragoste, in care vedem cum soarta ii face orbi pe-aceia pe care vrea sa-i piarda.

„Exista doua feluri de mila.

Una, lipsita de curaj si sentimentala… de fapt doar o nerabdare a inimii… si cealalta… singura care conteaza, mila nesentimentala, dar creatoare, care stie ce vrea si e decisa sa sufere rabdatoare impreuna cu celalalt si sa reziste pina la ultima consecinta a efortului sau si chiar dincolo de aceasta.

Numai daca mergi pina la sfirsit, pina la finalul definitiv si amar, numai daca posezi o cantitate inepuizabila de rabdare iti poti ajuta semenii.

Numai daca prin aceasta esti dispus sa te jertfesti pe tine insuti – atunci si numai atunci!”„In Nerabdarea inimii, Zweig urmareste cronica unei relatii tragice, fara speranta, dar o face in asa fel incit nu-si descurajeaza cititorul, nu-i fura entuziasmul, intr-o poveste plina de capcane psihologice pe care numai un scriitor cu experienta si un om care a trait multe poate spera sa le depaseasca.

” (The New York Times)„Zweig are o abilitate impresionanta: aceea de a ne face sa-i citim romanul de parca schimbarile emotionale violente ale personajelor sale ar fi si ale noastre.

” (The Sunday Telegraph).