Cărturărie
Noi începuturi în eclipse bay

Lucrurile au fost dintotdeauna complicate între membrii familiilor Harte și Madison.

Conflictul care i-a transformat în dușmani durează de generații întregi.

Deși se spune că nunta lui Hannah Harte cu Rafe Madison va îmbunătăți situația, la doar câteva luni după fericitul eveniment, sora ei, Lilian, și fratele lui, Gabe, nu sunt deloc de aceeași părere.

Directorul executiv Gabe Madison a insistat să devină clientul agenției matrimoniale a lui Lillian Harte, pentru a-și găsi sufletul-pereche.

Dar Lilian ajunge rapid la capătul răbdării, după ce cinci întâlniri pe care i le aranjează lui Gabe se dovedesc a fi niște eșecuri răsunătoare.

Dacă nu s-ar fi hotărât deja să-și închidă afacerea și să se mute acasă, în Eclipse Bay, pentru a se dedica pasiunii sale de a picta, Gabe ar fi făcut-o cu siguranță să se decidă rapid.

Când însă Lilian se trezește cu el în pragul ușii, cerându-i să-și respecte contractul semnat, scânteile dintre ei se transformă brusc în atracție necontrolată.

Încă o dată, Eclipse Bay va fi martorul unui spectacol fascinant – dintre un Madison încăpățânat și o irezistibilă reprezentantă a familiei Harte…   „Suspansul romantic și Amanda Quick alcătuiesc un duo imbatabil.

“ RT Books Reviews   „Amanda Quick este genul de scriitoare pe care cititorii se pot baza că o să le ofere o poveste bună, cu răsturnări de situație și personaje memorabile.

“ The News-Gazette.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pe urmele iubirii

Pe urmele iubirii

Litera

13.46 Lei

Capcană pentru duce

Capcană pentru duce

Litera

13.46 Lei

Titanii

Titanii

Litera

13.46 Lei

Un duce neobișnuit

Un duce neobișnuit

Litera

13.46 Lei

Seducerea unui înger

Seducerea unui înger

Litera

13.46 Lei

O iubire imposibilă

O iubire imposibilă

Litera

13.46 Lei

Râul de foc

Râul de foc

Litera

13.46 Lei

Curcubeie sfărâmate

Curcubeie sfărâmate

Litera

13.46 Lei

Dansul pasiunii

Dansul pasiunii

Litera

13.46 Lei

Taina contesei

Taina contesei

Litera

13.46 Lei

Un conte ca tine

Un conte ca tine

Litera

13.46 Lei

Pasiunea unui cowboy

Pasiunea unui cowboy

Litera

13.46 Lei

Secretul cleopatrei

Secretul cleopatrei

Litera

13.46 Lei

Ducele bastard

Ducele bastard

Litera

13.46 Lei

Ascultă-ți inima

Ascultă-ți inima

Litera

13.46 Lei

Ademenirea unui sfânt

Ademenirea unui sfânt

Litera

13.46 Lei

Iubire regăsită

Iubire regăsită

Litera

13.46 Lei

Aventurile unei lady

Aventurile unei lady

Litera

13.46 Lei

Un rebel desăvârșit

Un rebel desăvârșit

Litera

13.46 Lei

Jocul de-a guvernanta

Jocul de-a guvernanta

Litera

13.46 Lei

Să nu seduci un crai

Să nu seduci un crai

Litera

13.46 Lei

Pasiune și onoare

Pasiune și onoare

Litera

13.46 Lei

Sărutul unei hoațe

Sărutul unei hoațe

Litera

13.46 Lei

Anotimpul iubirilor

Anotimpul iubirilor

Litera

13.46 Lei

Pact cu ducesa

Pact cu ducesa

Litera

13.46 Lei

O nouă viață

O nouă viață

Litera

13.46 Lei

Zâmbetul iubirii

Zâmbetul iubirii

Litera

13.46 Lei