Înaintez, mă opresc în dreptul lui și zic: Bună ziua, domnule Hrabal, cum vă simțiți la o sută de ani? Prind puteri, zice, îmi recapăt încrederea.
Primii o sută de ani sunt cei mai grei, că după aia.
Și încă ceva, dacă tot ești tânăr și te mănâncă să scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: așa vă trebuie dacă n-ați putut să stați pe curu vostru.
Bine, zic, dar cititorilor ce să le spun? Cu cititorii eu nu mai am nicio treabă , mi-a mai zis și s-a uitat în jos, poate la petele de pe fața de masă, poate la cizmele de cauciuc cu care era încălțat, poate la porumbeii care-l așteptau cuminți sub masă.
Marin Mălaicu-Hondrari .
