Cărturărie
Oameni trăiri locuri

Până acum câțiva ani, nu m-am gândit niciodată să-mi scriu memoriile.

Pentru ce? Pentru cine? Astăzi, când toți așteaptă nerăbdători tabloidele cu așa-zisele vedete de două parale care n-au împlinit nici 40 de ani, dar își povestesc amorurile fără jenă pe bani grei și își scriu memoriile, care se vând ca pâinea calda (și nu mă refer numai la societatea românească), noi, cei ce suntem o minoritate, cei ce nu procedăm astfel, îndrăznesc să spun că trăim aproape terorizați de lumea publicității și a imaginii.

Dar, așa cum am făcut în urmă cu mai mulți ani, când m-am hotărât să-mi creez o pagina web proprie după mai multe insistențe din partea unor prieteni care îmi proslăveau avantajele unui asemenea instrument de autopromovare, am cedat.

Atunci mi-am amintit de un mic fragment din romanul Recursul la metoda de Alejo Carpentier.

După ce Primul Magistrat este înlaturat de la putere și se întâlnește cu Consulul american, acesta îl întreabă: «Ești în Petit Larousse illustré?» «Nu», îi răspunde primul.

«Atunci ești în pom», îi zice Consulul.

Și, astfel, am cedat îndemnurilor prietenești.

Toți amicii mi-au spus: «Scrie, dom’le, niște memorii, ai 75 de ani, ai trăit jumătate de viață în România.

» Și mi-am zis: «Memorii, ceea ce se cheamă memorii, nu, fiindcă niciodată nu mi-am notat nimic, n-am ținut un jurnal, iar memoriile nu se pot scrie din imaginație.

Nici amintirile, e drept, dar nu este foarte grav dacă autorul nu-și amintește exact de un an anume sau dacă nu redă cu fidelitate o anumită scenă sau întâmplare».

Prin urmare, «amintiri».

Tot ce povestesc în acest volum se bazează pe memoria mea și a câtorva prieteni bucureșteni.

DAN MUNTEANU COLA.

30.56 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori