Cărturărie
Ochii mintii. eseuri cronici divagari

Cartea pune laolaltă Eseuri și divagări publicate în ultima vreme în reviste literare (România literară, Steaua, Tribuna, Vitraliu, ProSaeculum etc.

), câteva intrând, fragmentar, și în cuprinsul unora dintre cărțile mele precedente (Literatura română contemporană.

O panoramă, Oglinda și drumul.

Prozatori contemporani, Vitraliul și fereastra.

Poeți contemporani, De veghe între cărți, Viața mea de noapte etc.

, toate consultabile în pdf pe site‑ul: www.

irinapetras.

Şi de data aceasta, textele trimit, firesc, unele la celelalte.

Gândirea vieţii printre cărţi este una în mişcare – conexează, se întoarce din drum, repetă, revine cu nuanţe, remaniază discret în pas cu mereu alte lecturi.

Răz‑gândirea ţine şi ea aproape.

Le adaug, ca în alte dăți, o secțiune de Cronici și recenzii apărute – de la De veghe între cărți (2017) încoace – în România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna etc.

Toate împreună încropesc și un soi de autobiografie indirectă, căci spun ceea ce cred, trecând, despre multe dintre temele lumii și literaturii.

Ele țin seama de spusele altora, dar pariază, personalizat și subiectiv, pe ochii minții mele.

(Irina Petraș.

48.50 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori