Cărturărie
Orbi | petronela rotar

„Am scris asa cum nu scrisesem nicio data, aproape incontinuu.

Am scris si 10-12 ore legat, am scris in fiecare secunda pe care am putut-o elibera de altceva, iar cand nu am scris, m-am gandit la scris.

Cand am incheiat, mi-am dat seama ca traisem o forma de transa, ca nu imi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, ca nu facusem curat in casa (OCD-ul meu cel mai pronuntat), ca nu locuisem decat in cartea aia.

Petronela Rotar„O carte de o sinceritate brutala, unde niciun sentiment, nicio traire, nicio fapta nu raman nedisecate si neexpuse privirii cititorilor.

Dar ceea ce impresioneaza cel mai mult este capacitatea Petronelei Rotar de a rasfrange si asupra lor complicatiile si nesigurantele personajelor din carte, provocandu-i la o introspectie adanca in urma careia ramane intrebarea: Oare eu cat am fost, cat sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau respingere pe care il ai fata de personaje, romanul acesta devine mai devreme sau mai tarziu o poveste personala, pe care fiecare cititor o modeleaza mai mult sau mai putin constient.

Nu e de mirare ca, la final, simti ca ai citit o carte despre tine, in care chiar daca nu te-ai regasit cu totul, te-ai simtit parte din poveste.

Camelia Cavadia„Ca o disectie facuta pe viu, cartea Petronelei este construita in jurul revelatiei dureroase ca, desi ne ascundem sub un munte de mecanisme de aparare cotidiene, de noi insine nu avem unde sa fugim.

Anca Mizumschi„Sarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul ca ea trateaza literatura ca pe o problema personala.

Una directa, intensa si presanta, care nu sufera amanare.

Ea vine in literatura asa cum vii la confesor, la psiholog: aducand cu tine complicatiile cele mai intime si mai chinuitoare ale vietii tale personale, lucrand direct in materia lor dureroasa pentru a ajunge la vindecare.

E deopotriva o forma de curaj literar – si una de generozitate.

O astfel de carte curajoasa si generoasa, vorbind despre abuz si violenta si rezistenta in fata lor, e si cea de fata.

Sunt sigur ca va insemna ceva important – pentru victimele abuzurilor si cele ale literaturii, deopotriva.

Radu Vancu„Nu stiu ce-nseamna sa nu vezi cu ochii, dar stiu ce-nseamna sa-ti orbesti inima, cu tot sangele ei, sa-i dai peste gura instinctului care urla „Nu!, sa-ti inveti mintea sa-ti justifice drumul in jos.

Aceasta carte mi-a spart in fata o oglinda si m-am vazut bucati in toate cioburile ei (…) Ca sa te-ntorci la tine, ca alta cale nu e, iubeste-te-n farama, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela in cartea asta pulsanda, ravasitor de necesara… Ana Barton.

49.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Cantecul hannei | jean-paul noziere

Cantecul hannei | jean-paul noziere

Jean-Paul Noziere

36.00 Lei

Dragoste moarta | haralamb zinca

Dragoste moarta | haralamb zinca

Haralamb Zinca

29.90 Lei

Momente | ion luca caragiale

Momente | ion luca caragiale

Ion Luca Caragiale

79.00 Lei

Fantezia primaverii |

Fantezia primaverii |

Kreativ

29.00 Lei

O lume cu povesti |

O lume cu povesti |

Kreativ

10.00 Lei

Multumesc din toata inima! |

Multumesc din toata inima! |

Helen Exley

34.90 Lei

Demonii | feodor mihailovici dostoievski

Demonii | feodor mihailovici dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski

68.00 Lei

Lumina | alec blenche

Lumina | alec blenche

Alec Blenche

55.00 Lei

Luna noua | stephenie meyer

Luna noua | stephenie meyer

Stephenie Meyer

54.00 Lei

Habermas | maria jose guerra palmero

Habermas | maria jose guerra palmero

Maria Jose Guerra Palmero

39.90 Lei

Pascal | gonzalo munoz barallobre

Pascal | gonzalo munoz barallobre

Gonzalo Munoz Barallobre

39.90 Lei

Machiavelli | ignacio iturralde

Machiavelli | ignacio iturralde

Ignacio Iturralde

39.90 Lei

Leibniz | concha roldan

Leibniz | concha roldan

Concha Roldan

39.90 Lei

Descoperă autori