Mantre vindecătoareMantrele sunt silabe sau enunțuri sacre dotate cu o puternică forță spirituală și cu numeroase virtuți terapeutice.
Aceste sunete încântătoare ne-au fost lăsate moștenire prin tradiții precum budismul, șamanismul, creștinismul, ezoterismul, Cabala ebraică, Kototama, Reiki, Yoga și Zen.
Mantrele fac posibilă relaționarea cu forțele divine prin incredibila lor forță vibratorie.
Descoperă în cartea Mantre vindecătoare peste 500 de mantre, cu diverse origini, inclusiv unele create chiar de autor, reputatul Philippe Barraqué.
El te învață cum și când să le folosești pentru a beneficia cel mai bine de numeroasele lor beneficii și puteri de Vei găsi printre ele mantre adaptate pentru numeroase situații din viața cotidiană: blocaje, boli, concentrare, depresie, examene, extinderea conștienței, fericire, frici, gânduri negative, karmă, obstacole, protecție, purificare, realizare, renaștere, sarcină, sexualitate, somatizare, stimă de sine, respirație, vitalitate etc.
Este pentru prima oară când aceste comori din atâtea tradiții de înțelepciune sunt reunite într-o singură carte! Folosește-le și tu pentru a-ți spori starea de bine și evoluția interioară!HooponoponoInițial, Hooponopono se folosea pentru rezolvarea conflictelor apărute în cadrul unui trib.
Șamanul și membrii tribului se adunau pentru a aduce la lumină sursa problemei.
Faptul că formulau problema în propriile cuvinte le permitea oamenilor să înțeleagă că cealaltă persoană are o viziune diferită asupra evenimentului.
Astfel se ajungea la iertare, conform unui protocol străvechi ce și-a dovedit mereu eficiențaAstăzi, ritualul s-a simplificat și le este accesibil tuturor prin formulele „Îmi pare rău, iartă-mă, mulțumesc, te iubesc“, folosite imediat ce întâlnim o situație conflictuală.
Numai că uneori e dificil să intri în această energie a iertării și a reconcilierii, mai ales când emoțiile sunt foarte puternice.
Așa că Nathalie Bodin s-a întors la tehnica originară și a elaborat o metodă modernă de „punere în cuvinte“ a emoțiilor.
În cartea de față vei afla formulele potrivite pentru principalele conflicte pe care le poți vindeca prin Hooponopono.
Cele 30 de formule înțelepte inspirate de Hooponopono te invită să intri într-o lume a păcii și a liniștii sufletești.
44.80 Lei
45.50 Lei
44.10 Lei
40.95 Lei
44.10 Lei
47.60 Lei
45.50 Lei
70.00 Lei
Christopher Kerr
23.00 Lei
Elena Anghel Stănilă
29.25 Lei