Cărturărie
Pendulari in abstract/cucu marius

Aceasta carte face parte din colectia Texte de frontiera a editurii Institutul European .

Din cuprins: Schita asupra unui peisaj; Despre solitudinea contemplativa; Semne ale inceputului de rugaciune; Senzualitatea surasului feminin; Soaptele adulterului; Truditorul si campul sau Textele cuprinse in lucrarea Pendulari in abstract sunt rodul unei reflectii asupra dinamicii ontice ce defineste omul ca fiinta paradigmatica asezata in crepusculul dintre fizic si metafizic.

Se incearca analiza unor multiple aspecte, unele situate in planurile inalte ale creatiei artistice si inspiratiei mistice, altele vecine cotidianului banal.

Aceasta analiza se doreste libera, distanta fata de un demers strict academic si imbraca formula unor studii eseistice.

Dar, dincolo de aspectul formal se intalnesc eforturile unor aprofundari ce reunesc metafizica, hermeneutica, antropologia, ontologia, poetica si literatura filozofica.

Prin urmare, publicul catre care isi indreapta mesajul aceasta lucrare este unul larg ce include atat specialistii in domeniul literaturii filozofice, cat si pe cei care nu au uitat ca esenta prezentei umane in lume este spiritualitatea.

14.44 Lei

Vreau să citesc

Citește și...