Cărturărie
Personalitate si putere

Cât de semnificativ poate un singur lider să schimbe cursul istoriei?Scrisă de unul dintre cei mai importanți istorici ai Europei secolului XX și autor al biografiei lui Hitler, Personalitate și putere este o analiză măiastră a modului în care caracterul a conspirat cu oportunitatea pentru a crea despoții unici ai epocii moderne – și cum și de ce unele țări au găsit căi mai bune pentru progres.

Epoca modernă a fost martora apariției unor indivizi care au avut sub stăpânire o gamă înspăimântătoare de instrumente de control, persuasiune și chiar letale.

Societăți întregi au fost reconstruite și s-au purtat războaie, adesea cu un dispreț fără milă față de normele fundamentale.

La vârful acestor societăți s-au aflat lideri ale căror personalități le-au permis cumva să facă orice doreau, indiferent de consecințele suportate de ceilalți.

Noua carte a lui Ian Kershaw reprezintă o încercare necesară, lucidă și provocatoare de a înțelege acești conducători, fie că e vorba de cei care au operat pe un teatru geografic mai larg (Lenin, Stalin, Hitler, Mussolini) sau de cei cu un impact național pronunțat (Tito, Franco).

Ce au avut special acești lideri și perioada în care au trăit cât să le permită să dețină o asemenea putere nelimitată și, de multe ori, criminală? Și ce a pus capăt acelei ere? Într-un grup opus de profiluri — de la Churchill la de Gaulle, de la Adenauer la Gorbaciov și de la Thatcher la Kohl —, Kershaw își folosește abilitățile excepționale de istoric pentru a explora cum au exercitat puterea personalități cu totul diferite de primele.

79.20 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori