Cărturărie
Povestea ta a început demult, de mark wolynn

Un angajat cu experiență ajunge să ia decizii financiare nesăbuite, repetând, fără să știe, istoria tătălui său, un parior ratat pe care nici măcar nu-l cunoscuse.

O tânără depresivă vrea să se sinucidă prin evaporare, pentru ca mai apoi să afle că bunica ei supraviețuise camerelor de gazare de la Auschwitz.

Un băiat e cuprins de senzații inexplicabile de frig, fără să știe că unchiul său murise înghețat.

Cartea de față vorbește despre acele fobii, depresii și gânduri obsesive care ne copleșesc fără să ne dăm seama de unde ni se trag.

Combinând cercetările din neuroștiințe cu intervențiile specifice constelațiilor familiale, autorul demonstrează în ce fel uneori ajungem să moștenim și să retrăim, în mod inconștient, suferințele și traumele nerezolvate ale strămoșilor.

Cititorul are la îndemână căi utile pentru eliberarea de traumele moștenite pe cale transgenerațională.

Aceste tehnici merg de la identificarea anxietăților mascate după cuvinte și comportamente aparte până la genogramă, dialogul imaginar cu strămoșii și eliberarea, prin compasiune, de suferințele generațiilor trecute.

MARK WOLYNN este psiholog clinician specializat în traumele transgeneraționale.

Este director și formator la Institutul pentru Constelații Familiale din San Francisco.

Cuprins Introducere.

Limbajul secret al fricii Partea I.

Ţesătura traumei familiale Capitolul 1.

Traumele pierdute şi regăsite Capitolul 2.

Trei generaţii de istorie familială comună: corpul familiei Capitolul 3.

Mintea familiei Capitolul 4.

Metoda limbajului‑nucleu Capitolul 5.

Cele patru teme inconştiente PARTEA A II‑A.

HARTA LIMBAJULUI‑NUCLEU Capitolul 6.

Nemulţumirea‑nucleu Capitolul 7.

Caracterizări‑nucleu Capitolul 8.

Sentinţa‑nucleu Capitolul 9.

Trauma‑nucleu PARTEA A III‑A.

CĂI DE RECONECTARE Capitolul 10.

De la înţelegerea profundă (insight) la integrare Capitolul 11.

Limbajul‑nucleu al separării Capitolul 12.

Limbajul‑nucleu al relaţiilor Capitolul 13.

Limbajul‑nucleu al succesului Capitolul 14.

Limbajul‑nucleu ca metodă de vindecare Mulţumiri Glosar Anexa A.

Lista întrebărilor privind istoria familială Anexa B: Lista întrebărilor privind trauma timpurie Note DETALII: Autor: Mark Wolynn Data aparitie: 22.

2024 An aparitie: 2024 Format: 145 x 205 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 264 Traducator: Daniela Andronache Ilustrator:.

52.25 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Bărbații, de holly gramazio

Bărbații, de holly gramazio

Holly Gramazio

52.25 Lei

Zero days, de ruth ware

Zero days, de ruth ware

Ruth Ware

56.05 Lei

Tasmania, de paolo giordano

Tasmania, de paolo giordano

Paolo Giordano

46.55 Lei

Radio noapte, de iuri andruhovîci

Radio noapte, de iuri andruhovîci

Iuri Andruhovîci

56.05 Lei

Fuga din egipt, de andré aciman

Fuga din egipt, de andré aciman

André Aciman

56.05 Lei

Viziuni, de c.g. jung

Viziuni, de c.g. jung

C.G. Jung

94.05 Lei

Descoperă autori