Cărturărie
Povesti tulburatoare de iubire din vechii bucuresti

Sună a romanță dar, în fapt, nu-i deloc așa, chiar dacă în vechile cârciumi bucureștene cu ștaif melodia (aria!) intrase în repertoriul multor interprete ( dizeuze , unele dintre ele având destule în comun cu personajul fictiv originar).

Refrenul pentru Habanera din opera Carmen (1875) de Georges Bizet ( Lamour est un oiseau rebelle ) debuta în forță cu ditirambicul  Lamour est enfant de Bohême al protagonistei dar în primă și, apoi, consacrată versiune românească (inclusiv pe scenele oficiale) a devenit Amoru-i un copil pribeag – ceea nu e deloc același lucru, însă surprinde fidel caracterul volatil, rătăcitor, nestatornic al iubirii în cheie nu neapărat autohtonă.

În Vechii București, atât de pitorești la modul arhaic dar și, în același timp, extrem de receptivi la noutate (fie că aceasta venea pe filieră greco-fanariotă, balcanic-osmanlâie, kiseleffian-muscălească, bonjurist-franțuzită, teuton-germanică sau cine mai știe de care, după cum băteau bezmetic vânturile Istoriei), iubirea/amorul/liubovul își făcea de cap discreționar, de la vlădică la opincă, înflăcărând imaginația poeților (unii dintre ei numărându-se printre victimele sale predilecte), risipind avuții nemăsurate, contrariind, vai, opinia publică și, nu o dată, generând consecințe politice teribile.

Între aceste coperți am vrut să alătur o parte dintre legendele sentimentale mai mult sau mai puțin cunoscute care jalonează harta istorico-afectivă a peisajului din această urbe contradictorie și controversată și care, recompuse livresc, încă reușesc să producă nu puține satisfacții de substituire unui cititor contemporan deloc inhibat de stereotipurile perpetuate de manuale și de discursul propagandistic oficial.

41.65 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori