Cărturărie
Prada de la antipozi (vol.7 din seria vânătorii de comori) kidz

Faimoasa familie Kidd reintră în acțiune, în al șaptelea volum al seriei Vânătorii de comori: Prada de la antipozi! Aventurile celor patru frați Kidd ― Bick, Beck, Storm și Tommy ―, la fel de captivante și de surprinzătoare ca întotdeauna, se desfășoară acum în Australia, unde părinții lor, încă o dată, au dat de necaz.

Ca să-i scape din închisoarea unde au ajuns în urma unei înscenări, eroii noștri trebuie să străbată Australia, să recupereze o pereche de pietre prețioase furate, să-i învingă pe pirați și să aducă dovezile care vor proba nevinovăția părinților lor.

Grea misiune, dar nimic nu e imposibil atunci când faci parte din familia Kidd! Citind acest al șaptelea volum al seriei Vânătorii de comori, copii pot afla și o mulțime de lucruri interesante despre peisajele Australiei, despre animalele care trăiesc acolo, precum și despre istoria continentului.

Povestea este, așa cum ne-am obișnuit deja de la volumele anterioare, foarte alertă, cu multe întorsături de situație și cu mult umor.

O lectură de neratat pentru iubitorii cărților de aventuri! „Această serie promite totul: pirați nemiloși, spioni CIA, teroriști, opere de artă furate și comori neprețuite.

” Kirkus Reviews „O stare frenetică de entuziasm și aventură străbate această escapadă… Nu-ți rămâne prea mult timp să-ți tragi sufletul când familia Kidd scapă dintr-o belea doar pentru a intra în alta, ceea ce face călătoria distractivă și plină de vioiciune.

” Publishers WeeklyCaracteristici: Colectie: Aventură și mister Coperta: Softcover Data aparitie: 12.

2020 Dimensiuni: 13 x 20 cm Imprint: Corint Junior Limba: Română Numar volum: 7 Numar pagini: 352 Serie: Vânătorii de comori Traducere: Sorin Petrescu.

41.71 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Ciudățenie - zadie smith

Ciudățenie - zadie smith

Zadie Smith

14.00 Lei

Eiffel - nicolas d’estienne d’orves

Eiffel - nicolas d’estienne d’orves

Nicolas d’Estienne d’Orves

14.00 Lei

Cartea cu tați - radu pavel gheo

Cartea cu tați - radu pavel gheo

Radu Pavel Gheo

10.00 Lei

Turnul - ion mărculescu

Turnul - ion mărculescu

Ion Mărculescu

14.50 Lei

Descoperă autori