Cărturărie
Regatul celor blestemați ftpsl rompsl

Hotărâtă să își răzbune sora mult iubită, Emilia a călătorit către Cele Șapte Cercuri și și-a vândut sufletul pentru a putea deveni regina celor Malefici, avându-l alături pe enigmaticul prinț Wrath.

Dar care este prima regulă din Regatul celor Malefici? Să nu te încrezi în nimeni! Cu cât Emilia zăbovește mai mult în Iad, în această lume seducătoare a viciului, cu atât îi devine mai limpede că nimic nu este ceea ce pare.

Chiar și Wrath, aliatul ei de odinioară, ar putea să tăinuiască anumite secrete legate de adevărata lui natură.

Prin urmare, curând, Emilia se trezește prinsă între Wrath și mult mai maleficul lui frate, Pride, prințul Casei Mândriei și stăpânul demonilor.

Copleșită de prezența unor curteni care nu se sfiesc să înjunghie pe la spate, de palate extravagante, petreceri strălucitoare și indicii care se bat cap în cap despre moartea surorii sale, tânăra trebuie să dezlege misterele propriului trecut și să găsească răspunsurile după care tânjește.

Câtă vreme păcatele pe care le-a săvârșit nu încep să o bântuie.

„Romanul acesta nu e pentru cei slabi de înger!” Takes Two to Book Review „Dacă ești în căutarea unei povești cu multă tensiune sexuală/dragoste, elemente dark fantasy și teme precum răz­bunarea, atunci cartea asta ar putea fi pe gustul tău!” Takes Two to Book Review „Simt că romanul acesta deschide calea către un final neașteptat și captivant.

Ard de nerăbdare să descopăr ce urmează să se întâmple! […] Regatul celor Malefici a fost pe gustul meu, dar Regatul celor Blestemați mi-a plăcut încă și mai mult!” Heavenly Bookish „Un stil încântător, magic, care te ajută să călătorești în timp.

O poveste palpitantă, cu răsturnări de situație la fiecare pas, care îl împing pe cititor să intre în jocul anticipării, dornic să își dea seama ce îl așteaptă la pagi­na următoare.

” Mel to the AnyCaracteristici: Coperta: Softcover Data aparitie: 17.

2023 Dimensiuni: 13 x 20 cm Imprint: Leda Edge Limba: Română Numar volum: 2 Numar pagini: 496 Serie: Regatul celor Malefici Traducere: Simona Ștefana Stoica.

78.38 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Ciudățenie - zadie smith

Ciudățenie - zadie smith

Zadie Smith

14.00 Lei

Eiffel - nicolas d’estienne d’orves

Eiffel - nicolas d’estienne d’orves

Nicolas d’Estienne d’Orves

14.00 Lei

Cartea cu tați - radu pavel gheo

Cartea cu tați - radu pavel gheo

Radu Pavel Gheo

10.00 Lei

Turnul - ion mărculescu

Turnul - ion mărculescu

Ion Mărculescu

14.50 Lei

Descoperă autori