Regatul sufletelor pierdute (primul volum al seriei Stelarium) de Ana-Maria Negrilă La un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, Ana-Maria Negrilă revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute – primul dintr-o serie space opera.
Când spun vast , mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei.
Când spun ambițios , mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune.
Iar când spun space opera , mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.
Cadrul în care se desfășoară romanul este generos – o planetă extrasolară colonizată de descendenții unor astronauți tereștri.
Pe de o parte, statele întemeiate de aceștia sunt într-un proces dinamic de rearanjare a relațiilor de putere – proces din care nu lipsesc spionajul, trădările și asasinatul.
Pe de altă parte, tehnologiile utilizate de personaje permit abordări inedite ale activităților umane – fie că vorbim despre perpetuarea conducerii religioase, despre consolidarea puterii politice sau despre disimularea agenților secreți într-o societate inamică.
Florin Pîte.
39.10 Lei
Vreau să citesc