Cărturărie
Roboții vol. 3 soarele gol

Robotul pozitronic era simbolul superiorităţii spaţialilor asupra pământenilor.

Semăna suficient de mult cu o armă.

 Crearea roboţilor cu creier pozitronic a schimbat complet cursul istoriei şi a permis existenţa unei planete a izolării voite.

Simpla idee că doi oameni s-ar putea întâlni faţă în faţă provoacă repulsie şi teamă.

Când pe Solaria un om este ucis cu sânge rece, solarienii nu pot rezolva misterul crimei fără ajutorul unui pământean.

Detectivul Elijah Baley şi R.

Daneel Olivaw trebuie să descopere dacă au fost încălcate Cele Trei Legi ale Roboticii sau dacă este vorba despre o conspiraţie care ar putea ameninţa întreaga Galaxie.

 Spaţialii ne-au făcut să ne simţim inferiori, iar noi ne-am ascuns de ei.

Ca să evităm ciclul distructiv de revoltă şi represiune, trebuie să concurăm cu ei, să-i urmăm dacă trebuie, să-i conducem dacă putem.

seria IMPERIUL- O piatră pe cer (1950)- Praf de stele (1951)- Curenţii spaţiului (1952)seria FUNDAŢIA- Fundaţia (1951)- Fundaţia şi Imperiul (1952)- A Doua Fundaţie (1953)- Marginea Fundaţiei (1982)- Fundaţia şi Pământul (1986)- Preludiul Fundaţiei (1988)- Zorii Fundaţiei (1993)seria ROBOŢII- Eu, robotul (1950)- Caverne de oţel (1954)- Soarele gol (1957)- Roboţii de pe Aurora (1983)- Roboţii şi Imperiul (1985.

41.50 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori