(optiunea mea pentru titlul acestei culegeri), scrisa tot in 1933, e o povestire cu pretext SF, o antiutopie, unde Hedayat imagineaza o societate viitoare terifianta.
Spre deosebire de textele clasice ale genului, viziunea despre progres, despre evolutia stiintei si tehnicii are parte de un sfarsit de cosmar pe cat de implacabil, pe atat de… uman, prea uman in germene: o catastrofa.
Traditionalului „struggle for life” i se substituie, constatare teribila, principiul „struggle for death”.
Societatea imaginata de Hedayat se afla in culmea progresului; aici, toate nevoile sunt satisfacute, toate relele au fost eliminate, toate misterele s-au spulberat.
Dar populatia nu gaseste fericirea asteptata.
Lumea n-are o finalitate, omul e acela care-i va pune capat.
Unica solutie, paradoxala prin absurdul ei, devine sinuciderea colectiva, o noua moda, consecinta a angoasei unei vieti fara scop si monotone.
Moartea colectiva, bine „organizata”, va elibera specia umana de obsesia nevoii de a trai.
Totul se termina intr-o inspaimantatoare baie de sange si de plenitudine a mortii.
Ironia scriitorului se citeste nu numai in intriga, dar si la nivelul limbajului, al lexicului mai cu seama.
- Gheorghe Iorga.
