Cărturărie
Să-i reparăm pe cei vii

Icirc;ntr-o duminică dimineață, inainte de ivirea zorilor, trei adolescenți pleacă la o partidă de surfing.

Icirc;n timp ce se intorc acasă epuizați, băieții sunt implicați intr-un accident de mașină fatal pe un drum pustiu.

Doi dintre ei poartă centura de siguranță; unul trece prin parbriz.

Medicii il declară in moarte cerebrală la scurt timp după sosirea la spital, dar inima ii bate in continuare.

Acțiunea romanului Să-i reparăm pe cei vii se desfășoară pe parcursul următoarelor douăzeci și patru de ore și are in centru transplantul de inimă care va lua viața unui tacirc;năr și i-o va dărui unei femei aflate pe moarte.

Icirc;ntr-o proză splendidă și contemplativă, cartea examinează sentimentele cele mai profunde ale tuturor celor implicați pe măsură ce se străduiesc să facă față unor decizii care implică viața și moartea.

La fel de indrăzneț din punct de vedere stilistic pe cacirc;t este de exploziv din punct de vedere emoțional, Să-i reparăm pe cei vii i-a fascinat pe cititorii și pe criticii francezi deopotrivă, fiind salutat drept opera de referință a unei noi stele literare.

Cu precizia unui chirurg și limbajul unui poet, Maylis de Kerangal a adus o contribuție majoră atacirc;t medicinei, cacirc;t și literaturii, intr-o poveste dramatică despre durere, speranță și supraviețuire.

bdquo;Să-i reparăm pe cei vii este un roman neobișnuit și adesea seducător.

Frazele lungi și dinamice ale lui Maylis de Kerangal pulsează in ritm sistolic, cu fiecare bătaie punctată de o virgulă; sunt incărcate de intensitate emoțională și de imagini flamboaiante.

ldquo; The New York Times bdquo;Un roman stratificat, meditativ.

Personajele par nu atacirc;t creații fictive, cacirc;t oameni reali, puși in lumină de limbajul bogat, care merge de la cel medical la cel filosofic.

Acest roman este o explorare nu doar a morții, ci și a vieții, a umanității și a fragilității.

ldquo; New York Times Book Review.

19.95 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Baiatul cu pijamale in dungi

Baiatul cu pijamale in dungi

John Boyne

19.50 Lei

Totul se termina cu noi

Totul se termina cu noi

Colleen Hoover

48.23 Lei

Inocentii

Inocentii

Ioana Parvulescu

39.95 Lei

Pagini alese ion luca caragiale

Pagini alese ion luca caragiale

Ion Luca Caragiale

11.55 Lei

27 de pasi

27 de pasi

Tibi Useriu

31.98 Lei

Calatorii in centrul gandirii

Calatorii in centrul gandirii

Alexandru Vlad Ciurea

23.99 Lei

Hotul de carti

Hotul de carti

Markus Zusak

22.50 Lei

Un veac de singuratate

Un veac de singuratate

Gabriel Garcia Marquez

36.40 Lei

Batranul si marea

Batranul si marea

Ernest Hemingway

35.95 Lei

Versuri

Versuri

Magda Isanos

27.30 Lei

Fata de pe peron

Fata de pe peron

Samantha M. Bailey

18.00 Lei

Doi ani de vacanta

Doi ani de vacanta

Jules Verne

16.00 Lei

Domnu trandafir si alte povestiri

Domnu trandafir si alte povestiri

Mihail Sadoveanu

48.93 Lei

Tara de dincolo de negura

Tara de dincolo de negura

Mihail Sadoveanu

25.65 Lei

Vara in care mama a avut ochii verzi

Vara in care mama a avut ochii verzi

Tatiana Tibuleac

29.70 Lei

La medeleni (3 volume)

La medeleni (3 volume)

Ionel Teodoreanu

59.90 Lei

Viata dincolo de mormant

Viata dincolo de mormant

Demetrescu Scarlat

25.60 Lei

Oscar si tanti roz

Oscar si tanti roz

Eric-Emmanuel Schmitt

20.00 Lei

Nunta in cer

Nunta in cer

Mircea Eliade

18.50 Lei

Arta manipularii

Arta manipularii

Kevin Dutton

38.32 Lei

Fratii jderi

Fratii jderi

Mihail Sadoveanu

104.50 Lei

Jocul de-a vacanta

Jocul de-a vacanta

Mihail Sebastian

12.00 Lei

Pacienta tacuta

Pacienta tacuta

Alex Michaelides

37.50 Lei

Copacul meu

Copacul meu

Gerda Muller

54.34 Lei

Splendid

Splendid

Julia Quinn

28.00 Lei

Descoperă autori