Cărturărie
Salvând-o pe francesca

Deopotrivă amuzantă, emoționantă și imposibil de lăsat din mână,  Salvând-o pe Francesca este povestea unei fete care trebuie să-și găsească puterea pentru a-și salva familia, viața socială și, cel mai greu, pe sine.

Francesca învață la St.

Sebastian, o școală de băieți care se pretinde mixtă doar pentru că fetele au toaleta separată de cea a băieților.

Singurele prietene ale acestei fete sunt o ultra-feministă, o tipă despre care umblă vorba că ar fi  ușoară și o acordeonistă cam bătută în cap.

Nici băieții nu sunt mai prejos, începând cu Thomas, care încearcă să se specializezez în râgâitul pe muzică, și continuând cu Will, un idiot veșnic încruntat și îngâmfat, la care Francesca se gândește mai tot timpul.

Apoi mai este și mama Francescăi, care mereu are impresia că știe ce este mai bine pentru fata ei, până când intră subit într-o depresie acută, lăsând-o pe Francesca singură, deznădăjduită și fără cea mai mică idee despre cine este cu adevărat.

Deopotrivă amuzantă, emoționantă și imposibil de lăsat din mână,  Salvând-o pe Francesca este povestea unei fete care trebuie să-și găsească puterea pentru a-și salva familia, viața socială și, cel mai greu, pe sine.

24.50 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori