Cărturărie
Scurta privire asupra initierii

Tema abordata in acest volum este calea initiatica drept tel al existentei umane din punct de vedere traditional.

Prin analiza clara si pertinenta, autorul ofera o imagine justa a ceea inseamna in mod traditional o initiere, ajutandu-ne sa o distingem de tentativele de imitatie periculoase care deja incepusera sa invadeze domeniul spiritualitatii in timpul vietii lui Guenon, si in zilele noastre cu atat mai mult.

 Asa cum a explicat pe larg si in alte lucrari ale sale - Omul si devenirea sa dupa Vedanta, Simbolismul crucii, Starile multiple ale fiintei - Rene Guenon foloseste conceptul de traditie pentru a numi ceea ce este transmis , ceea ce ajunge la noi printr-un gen de cunoastere care nu este rationala, ci revelata, si care se refera la Principiul unic, la ceea ce este esential, la Dumnezeu in ultima instanta.

 Pentru ca o fiinta sa poata fi initiata, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:• sa aiba o predispozitie naturala care o califica;• sa se ralieze la o organizatie traditionala care are o filiatie neintrerupta;• sa treaca anumite teste sau incercari;• sa primeasca transmisia unei influente spirituale.

Odata primita initierea, ea nu mai poate fi respinsa: initiatul nu se poate sustrage din organizatia din care face parte dandu-si demisia, cum ar face daca ar fi vorba despre o grupare profana.

Influenta spirituala pe care a primit-o il insoteste mereu de acum inainte, fiind ca o a douanastere .

 Aceasta carte a aparut pentru prima oara in 1946 si cuprinde mai multe articole publicate de Rene Guenon in revistele Le Voile dIsis si Etudes Traditionnelles intre 1932 si al Doilea Razboi Mondial.

51.30 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori