Cărturărie
Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii, de irvin d. yalom

Celebrul psihoterapeut şi romancier Irvin D.

Yalom reuneşte în această antologie viniete pline de culoare, modele teoretice ale terapiei de grup şi ale celei existenţiale, comentarii pe marginea unor pasaje literare clasice, precum şi fragmente din romanele sale şi .

Pariul faimosului psihiatru american este să cuce­rească cititorii de ficţiune cu intuiţiile sale psihologice aplicate scrierilor unui Hemingway sau Nietzsche, dar şi să trezească interesul practicieni­lor faţă de relevanţa naraţiunii în procesul terapeutic (aşa cum se vede din ineditul jurnal de terapie ).

Cititorii pot urmări o carieră de peste 30 de ani de-a lungul unor pasaje din cărţi consacrate, la care se adaugă o serie de eseuri şi comentarii care pun opera lui Yalom în context şi subliniază relaţiile nebănuite dintre ficţiune şi psihoterapie.

Indiferent de gen – academic sau romanesc –, Yalom scrie într-un stil clar şi plin de vervă, observându-şi personajele prin lentila psihoterapeutică, sensibilă la grijile fundamentale ale omu­lui, dar şi la graniţa veşnic schimbătoare dintre realitate şi imaginaţie.

IRVIN D.

YALOM este unul dintre cei mai cunos­cuţi psihoterapeuţi contemporani.

Profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford şi prozator plin de farmec, a mai fost tradus la Editura Trei cu titlurile: , , şi .

CUPRINS ------------------------- Partea I.

Terapia de grup Capitolul 1.

Factorii terapeutici: ce anume vindecă Capitolul 2.

Terapeutul lucrând în dimensiunea aici-?i-acum Capitolul 3.

Terapia de grup cu grupuri specializate Pacien?i spitaliza?i, pacien?i dependen?i de alcool, bolnavi în stadii terminale, îndolia?i Partea a II-a.

Psihoterapia existen?ială Capitolul 4.

Cele patru griji fundamentale Capitolul 5.

Moarte, angoasă ?i psihoterapie Partea a III-a.

Despre scris Capitolul 6.

Literatura ghidează psihologia Viniete literare Capitolul 7.

Psihologia ghidează literatura „Ernest Hemingway: o abordare psihiatrică Capitolul 8.

Drumul de la psihoterapie la fic?iune Viniete psihoterapeutice Capitolul 9.

Romanul cu mize pedagogice Capitolul 10.

Romanul psihologic ------------------------- DETALII: Autor: Irvin D.

Yalom Data aparitie: 14.

2013 An aparitie: 2013 Format: 165 x 235 mm Tip coperta: Broșată Numar pagini: 392 Traducator: Bogdan Boghitoi, Mihaela Costea, Smaranda Nistor, Anatol Reghintovschi, Simona Reghintovschi, Luana Schidu, Carmen Toader Ilustrator:.

65.55 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Loveless, de alice oseman ftpsl

Loveless, de alice oseman ftpsl

Alice Oseman

56.05 Lei

Dragă ava, de ilsa madden-mills rompsl

Dragă ava, de ilsa madden-mills rompsl

Ilsa Madden-Mills

52.25 Lei

Fiul, de jo nesbo

Fiul, de jo nesbo

Jo Nesbo

46.55 Lei

Fiicele ialtei, de catherine grace katz

Fiicele ialtei, de catherine grace katz

Catherine Grace Katz

71.25 Lei

Orizonturi, de james poskett

Orizonturi, de james poskett

James Poskett

113.05 Lei

Vina, de camelia cavadia

Vina, de camelia cavadia

Camelia Cavadia

33.25 Lei

Descoperă autori