Cărturărie
Seria clasici pentru primii cititori

CLASICI PENTRU PRIMII CITITORI, o colecție de cărți pe care ți-ai dori să o ai în bibliotecă, cuprinde cele mai îndrăgite 16 titluri de povești ale copilăriei, precum Cartea Junglei, Robin Hood, Alice în Țara Minunilor, Chemarea Străbunilor, Peter Pan, Robinson Crusoe, Tom Sawyer sau Heidi, fetița munților.

Poveștile sunt minunat ilustrate și adaptate pentru copiii cu vârste de peste șase ani.

Colecţia reunește adaptările unor opere literare esențiale din literatura universală, prin intermediul cărora copiii pot cunoaște și aprecia marii clasici.

îi va ajuta pe cei mici să descopere literatura autentică! Textele poveştilor sunt scurte, au un limbaj accesibil, atractiv și sunt ilustrate cu mult umor.

Seria Clasici pentru primii cititori cuprinde urmatoarele volume: – Alice în Țara Minunilor (text adaptat); – Anne de la Green Gables (text adaptat); – Black Beauty (text adaptat); – Cartea junglei (text adaptat); – Chemarea străbunilor (text adaptat); – Comoara din insulă (text adaptat); – Grădina secretă (text adaptat); – Heidi, fetița munților (text adaptat); – Micuțele doamne (text adaptat); – Oliver Twist (text adaptat); – Peter Pan (text adaptat); – Robin Hood (text adaptat); – Robinson Crusoe (text adaptat); – Tom Sawyer (text adaptat); – Vântul prin sălcii (text adaptat); – Vrăjitorul din Oz (text adaptat);.

240.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Seria s.i.n.

Seria s.i.n.

Bookzone

74.90 Lei

Seria lightlark

Seria lightlark

Bookzone

89.90 Lei

Seria vulcanii

Seria vulcanii

Editura Paralela 45

112.00 Lei

Seria prep

Seria prep

Bookzone

59.90 Lei

Seria legendarii

Seria legendarii

Bookzone

69.00 Lei

Seria reina roja

Seria reina roja

Bookzone

79.00 Lei

Seria frații gamble

Seria frații gamble

Bookzone

86.90 Lei

Umbre. seria lux

Umbre. seria lux

Leda

16.45 Lei

Pachet seria again

Pachet seria again

Bookzone

54.90 Lei

Yumi. seria kokeshi

Yumi. seria kokeshi

Grupul Art

27.82 Lei

Seria lauren blakely

Seria lauren blakely

Bookzone

49.90 Lei

Seria tzitzi-poc

Seria tzitzi-poc

Bookzone

79.90 Lei

Pachet seria intrușii

Pachet seria intrușii

Bookzone

74.90 Lei

Seria twist me

Seria twist me

Bookzone

59.00 Lei

Seria mica vrăjitoare

Seria mica vrăjitoare

Editura Paralela 45

120.00 Lei

Seria luna betiluna

Seria luna betiluna

Editura Paralela 45

60.00 Lei

Seria surorile zăpezii

Seria surorile zăpezii

Editura Paralela 45

80.00 Lei

Seria teo 6 cărți

Seria teo 6 cărți

Bookzone

99.00 Lei

Seria bobo puidesomn

Seria bobo puidesomn

Editura Paralela 45

132.00 Lei

Descoperă autori