Cărturărie
Sotii ale domnitorilor romani: intrigi, glorie, durere

Despre Domnii ce au stapanit aceste tari, despre luptele, tratatele si nenorocirile lor, s-a vorbit destul, si bine si, mai ales, rau.

Viata.

intregii tari se cuprinde in faptele lor, care s-au facut in numele ei.

Dimpotriva, o uitare nedreapta a acoperit totdeauna, ca o buruiana de parasire, mormintele Doamnelor, ce au stat alaturi de sotii lor, in mijlocul furtunilor unui trai asa de zbuciumat, incat abia ni-1 putem infatisa astazi.

Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefacatoare si sfinte, modestele figuri blande se impartasesc de aceiasi nepasare din partea scriitorilor.

Si ca si Doamnele, sunt date uitarii Domnitele, a caror copilarie si tinerete a trecut mai totdeauna printr-un lung sir de pribegii si rataciri si pe care nunta le-a stramutat in locuri foarte departate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodata vada parintii si tara.

Despre Doamnele noastre se poate vorbi din doua puncte de vedere: intai din cel al originii lor si apoi din acela, nu mai putin insemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor.

Ici si colo, se prind de la sine in aceasta batatura de idei florile stralucitoare, vii ale caracterelor, ispravilor si suferintelor acestor Doamne.

17.50 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori