Cărturărie
Stapanul negurilor

SERIA „CLANUL MACGREGOR“ Deși de origine nobilă, Kate Campbell nu se teme să își scoată sabia din teacă la nevoie.

Când dușmanii năvălesc asupra clanului ei, ea se avântă în luptă fără ezitare – și are mare noroc să fie protejată de o lovitură fatală de către un misterios scoțian din Ținuturile Înalte.

Luată de acesta și dusă de acolo, ea constată că salvatorul ei este, de fapt, conducătorul clanului pe care cei din neamul ei îl urăsc cel mai mult: Callum MacGregor, bărbatul căruia i se spune „Diavolul“.

Și totuși, Kate nu poate ignora atingerea lui dureros de tandră sau felul în care privirea lui feroce o lasă cu răsuflarea tăiată.

Callum MacGregor a luat multe vieți de-a lungul timpului, dar de salvat nu a salvat nici una – până acum.

Fermecat de această tânără neînfricată, începe să își dorească tot mai mult să o țină alături de el, chiar dacă asta înseamnă să o păstreze pentru a o folosi ca să îl ademenească pe dușmanul lui de moarte: unchiul fetei, contele de Argyll.

Pe măsură ce începe să descopere curbele voluptuoase ale trupului ei și misterele sufletului ei pătimaș, Callum își dă seama că ea este, de fapt, cel mai de temut dușman dintre toți.

Căci nu o poate face a lui fără să își trădeze neamul și onoarea – și fără să îi cedeze pentru totdeauna propria inimă.

  „Paula Quinn este o autoare care trebuie neapărat urmărită.

“ Publishers Weekly   Paula Quinn a scris până în prezent 28 de romane de dragoste istorice, majoritatea având acțiunea amplasată în Scoția, de care autoarea este pasionată.

Cărțile ei sunt bestselleruri New York Times, USA Today și Publishers Weekly.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pe urmele iubirii

Pe urmele iubirii

Litera

13.46 Lei

Capcană pentru duce

Capcană pentru duce

Litera

13.46 Lei

Titanii

Titanii

Litera

13.46 Lei

Un duce neobișnuit

Un duce neobișnuit

Litera

13.46 Lei

Seducerea unui înger

Seducerea unui înger

Litera

13.46 Lei

O iubire imposibilă

O iubire imposibilă

Litera

13.46 Lei

Râul de foc

Râul de foc

Litera

13.46 Lei

Curcubeie sfărâmate

Curcubeie sfărâmate

Litera

13.46 Lei

Dansul pasiunii

Dansul pasiunii

Litera

13.46 Lei

Taina contesei

Taina contesei

Litera

13.46 Lei

Un conte ca tine

Un conte ca tine

Litera

13.46 Lei

Pasiunea unui cowboy

Pasiunea unui cowboy

Litera

13.46 Lei

Secretul cleopatrei

Secretul cleopatrei

Litera

13.46 Lei

Ducele bastard

Ducele bastard

Litera

13.46 Lei

Ascultă-ți inima

Ascultă-ți inima

Litera

13.46 Lei

Ademenirea unui sfânt

Ademenirea unui sfânt

Litera

13.46 Lei

Iubire regăsită

Iubire regăsită

Litera

13.46 Lei

Aventurile unei lady

Aventurile unei lady

Litera

13.46 Lei

Un rebel desăvârșit

Un rebel desăvârșit

Litera

13.46 Lei

Jocul de-a guvernanta

Jocul de-a guvernanta

Litera

13.46 Lei

Să nu seduci un crai

Să nu seduci un crai

Litera

13.46 Lei

Pasiune și onoare

Pasiune și onoare

Litera

13.46 Lei

Sărutul unei hoațe

Sărutul unei hoațe

Litera

13.46 Lei

Anotimpul iubirilor

Anotimpul iubirilor

Litera

13.46 Lei

Pact cu ducesa

Pact cu ducesa

Litera

13.46 Lei

O nouă viață

O nouă viață

Litera

13.46 Lei

Zâmbetul iubirii

Zâmbetul iubirii

Litera

13.46 Lei