Cărturărie
Sufletul lumii - roger scruton

Sufletul lumii , una dintre ultimele carti ale marelui filozof britanic, este socotita o capodopera prin bogatia si limpezimea argumentelor.

Roger Scruton isi propune sa doboare doua tipuri de reductionism al paradigmei scientiste: mai intai, religia nu este doar o explicatie alternativa a lumii, in concurenta cu cea rationala, si apoi, ea nu se reduce la un set de fenomene de resortul sociologiei sau al psihologiei evolutioniste.

Astfel, cautarea lui Dumnezeu, in sensul vizat de Scruton, nu are nimic in comun cu solutiile iluzorii si deja stereotipe la problemele vietii actuale, ci trebuie inteleasa mai curand drept cautarea sufletului daca nu pierdut, cel putin primejduit al lumii zilelor noastre.

Un suflet care se ascunde si in acelasi timp se reveleaza in lumea traita: aceea a emotiei artistice, a sacrului, a nevoii de daruire si sacrificiu, intr-un cuvant, a raportului autentic cu noi insine si cu semenii nostri.

In nici una dintre operele anterioare Roger Scruton nu si-a impletit atat de bine cugetarile despre estetica, personalitate, politica si religie.

O carte care prin bogatia, amploarea si frumusetea ei poate fi socotita drept una dintre cele mai bune scrieri ale sale.

- Spencer Case, National Review Online Citindu-l pe Scruton, te delectezi cu claritatea si sobrietatea stilului sau si, totodata, te simti condus de un ghid care nu se teme de indoieli si incertitudini.

- Laura Keynes, Standpoint Traducere din limba engleza de Andreea Esanu.

57.00 Lei

Vreau să citesc

Cu cate stelute ai vota acest produs?

Citește și...

Livada de peri - nana ekvtimishvili

Livada de peri - nana ekvtimishvili

Nana Ekvtimishvili

44.90 Lei

Soldatii de zinc - svetlana aleksievici

Soldatii de zinc - svetlana aleksievici

Svetlana Aleksievici

47.99 Lei

Rochia neagra - deborah moggach

Rochia neagra - deborah moggach

Deborah Moggach

55.00 Lei

Dublul - f. m. dostoievski

Dublul - f. m. dostoievski

F. M. Dostoievski

24.00 Lei

Mihail strogoff - jules verne

Mihail strogoff - jules verne

Jules Verne

47.90 Lei

Biserica alba - ion druta

Biserica alba - ion druta

Ion Druta

59.00 Lei

Doamna hayat - ahmet altan

Doamna hayat - ahmet altan

Ahmet Altan

49.00 Lei

Sarpele de lumina - drunvalo melchizedek

Sarpele de lumina - drunvalo melchizedek

Drunvalo Melchizedek

65.00 Lei

Feromental - cristina dinu

Feromental - cristina dinu

Cristina Dinu

33.00 Lei

Valul stacojiu - shelby mahurin

Valul stacojiu - shelby mahurin

Shelby Mahurin

44.00 Lei

Asistenta maleficului - hannah nicole maehrer

Asistenta maleficului - hannah nicole maehrer

Hannah Nicole Maehrer

47.20 Lei

English - wang gang

English - wang gang

Wang Gang

49.00 Lei

Descoperă autori