Cărturărie
Supravietuitorii vol.8: În toiul nopții

Câinii supraviețuitori se întâlnesc cu noi provocăriCartea a VIII-a îi va lua prin surprindere pe fanii seriei cu întâmplări misterioase și răsturnări de situație petrecute la adăpostul întunericului.

În lumea câinilor, Marele Mârâit reprezintă momentul zero al unei noi etape.

Un cutremur devastator a dus la dispariția oamenilor, iar câinii supraviețuitori ai cataclismului sunt nevoiți să se adapteze condițiilor dure.

Așa începe povestea lui Norocel, un Câine Singuratic pe care destinul l-a adus apoi în poziția de lider al Haitei Sălbatice, sub numele de Beta.

Treptat, i s-au alăturat și alte personaje-cheie, iar împreună au transformat Supraviețuitorii într-una dintre cele mai îndrăgite serii semnate de Erin Hunter.

În acest punct al aventurii, neînțelegerile din Haită sunt tot mai mari.

Furtuna pe de o parte, Alfa și Beta pe de altă parte, au o viziune diferită privind descoperirea ucigașului lui Șoaptă.

Furtuna se confruntă cu o adevărată furtună interioară.

Temerea ei este aceea că acel câine malefic, vinovat de toate necazurile Haitei, ar putea fi chiar ea.

Cine știe ce grozăvii poate săvârși un Câine Fioros somnambul! Decide să renunțe la somn, dar această hotărâre o bagă și mai mult în bucluc.

În cele din urmă, toți câinii Haitei se conving: vrăjmașul este unul dintre ei! Acum e acum! Asupra cui se vor îndrepta suspiciunile tuturor.

37.42 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori