Teatru. volumul i/eugene ionesco

Vreau sa spun ca, atat in teatru, cat si in proza, am sentimentul ca intreprind o explorare bajbaind in bezna, intr-o padure intunecata.

Habar n-am unde voi ajunge sau daca am s-ajung undeva, scriu fara niciun plan.

Sfarsitul vine de la sine: constatarea esecului, ca in ultima mea piesa, Omul cu valize, ori reusita, atunci cand sfarsitul poate parea un nou inceput.

In realitate, caut o lume virginala, caut lumina paradiziaca a copilariei, splendoarea zilei dintai, splendoarea fara pata, univers intact care astept sa mi se-arate proaspat, parca abia nascut.

Ca si cum as vrea sa asist la evenimentul facerii lumii, ignorand decaderea ei, si caut acest eveniment in mine insumi, cu dorinta, parca, de-a restrabate cursul Istoriei, sau il caut in personajele mele, care sunt alti eu insumi ori care sunt aidoma altora ce-mi seamana, fiind si ei, ca si mine, in mod constient sau nu, in cautarea luminii absolute.

Fiindca n-au nicio indicatie cu privire la drumul pe care-l au de parcurs, personajele mele ratacesc in intuneric, absurd, incomprehensiune, angoasa .

( EUGENE IONESCO in Antidoturi ).