Cărturărie
Terapia teta – boli şi afecţiuni

Descriere Acest ghid al vindecării pe cale intuitivă a bolilor şi afecţiunilor însoţeşte cărţile Theta Healing şi Metoda avansată de Terapie Teta, în care a fost prezentată această metodă terapeutică uimitoare şi aplicaţiile ei.

Instrument de referinţă perfect pentru cei deja familiarizaţi cu procesele pas cu pas ale Terapiei Teta, Terapia Teta – Boli şi afecţiuni descrie amănunţit toate programele, convingerile, perspectiva intuitivă, remediile şi suplimentele pe care le recomandă Vianna pentru diferite boli şi afecţiuni, bazate pe experienţa acumulată în peste 47.

000 de şedinţe terapeutice în care a vindecat pe cale psihică numeroşi clienţi.

Scrisă în format alfabetic pentru o referinţă rapidă, această carte descrie o listă extinsă de boli şi afecţiuni, pentru care recomandă o cale revoluţionară de vindecare.

Pornind de la noile dovezi ştiinţifice care atestă că emoţiile negative contribuie la apariţia bolilor şi de la convingerea din ce în ce mai larg acceptată că emoţiile, sentimentele şi puterea gândului au un efect direct asupra stării de sănătate, din ce în ce mai mulţi oameni realizează la ora actuală că influenţa minţii asupra corpului poate juca un rol decisiv în crearea unei stări de sănătate perfecte.

Cartea de faţă îşi aduce o contribuţie importantă la răspândirea noii paradigme în universul terapeutic şi poate reprezenta un miracol autentic în viaţa ta.

85.00 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori