Pe peretele din bucatarie, cerneala albastra a poemului incepea sa se stearga incet, ca absorbita parca de hartie: din cauza luminii care o uza facand-o cenusie, de culoarea prafului.
Culoarea pulberii de pe trotuare depusa pe picioarele mele goale de copil: voi merge intruna pe drumul meu spre tine.
Hartia se ingalbenea.
Vremea trecea.
Asa a trait ea singura.
] Pana in ziua cand, douazeci si sase de ani mai tarziu, l-a vazut pe sotul ei intrand in libraria in care-si gasise recent de lucru, langa Institutul de Drept.
Era la fel de tanar ca in ziua in care disparuse.
Imediat i-a trecut prin cap gandul: e copilul meu.
El este precis.
Nu se poate altfel.
L-a lasat sa iasa din librarie si a luat-o in urma lui pe trotuar.
El si-a aprins o tigara americana.
Ea nu s-a grabit, nu a vrut sa forteze lucrurile.
S-a apropiat: Domnule, mi se pare ca va cunosc.
Dar v-am uitat numele .
(Jean-Francois Haas.
33.95 Lei
Vreau să citesc
