Cărturărie
Tot ce suntem impreuna

O inimă frântă nu e sfârșitul, e începutul.

Au trecut trei ani de când Axel Nguyen i-a sfărâmat inima lui Leah Jones într-un milion de bucăți, iar Leah și-a petrecut fiecare moment din acești trei ani distrăgându-și atenția de la dezastrul provocat de Axel.

Se preface că merge mai departe cu Landon, un tip de la universitate, dar nu poate scăpa cu adevărat de gândul la Axel decât atunci când pictează.

Cel puțin un lucru bun a ieșit din toate astea: visul ei de a-și expune lucrările se împlinește în sfârșit.

Axel este dureros de conștient de cât de mult îi lipsește Leah în fiecare zi.

În momentul în care celui mai bun prieten al său, Oliver, fratele lui Leah, îi scapă o vorbă despre expoziția acesteia, Axel nu se poate gândi la nimic altceva decât să meargă să o vadă.

Să fie în aceeași încăpere cu Leah, la fel de frumoasă și de magnetică pe cât și-o amintește, îl înnebunește pe Axel, iar pe Leah o lasă fără aer.

El se oferă să fie agentul ei; ea acceptă.

O călătorie de lucru la Paris reduce distanța dintre cei doi, pentru care atracția dintre ei înseamnă confuzie, blocaj și o imensă frustrare.

Amândoi se întreabă dacă povestea lor de dragoste fulminantă este o iubire menită să dureze veșnic sau dacă e mai bine să rămână în trecut.

38.99 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

O viață perfectă

O viață perfectă

Litera

32.44 Lei

Jocuri de putere

Jocuri de putere

Litera

29.94 Lei

Profeția

Profeția

Litera

19.96 Lei

Intre surori

Intre surori

Litera

15.00 Lei

Respiratie in doi

Respiratie in doi

Litera

9.98 Lei

Zbor in trecut

Zbor in trecut

Litera

12.48 Lei

Intalnire la bombay

Intalnire la bombay

Litera

12.48 Lei

Razboiul lui hannah

Razboiul lui hannah

Litera

12.48 Lei

Draga emmie blue

Draga emmie blue

Litera

9.98 Lei

Jurnalul unei iubiri

Jurnalul unei iubiri

Litera

9.98 Lei

Ruina si blestem

Ruina si blestem

Litera

14.98 Lei

Din sange si cenusa

Din sange si cenusa

Litera

21.00 Lei

Jackie si maria

Jackie si maria

Litera

12.48 Lei

Fiica ambasadorului

Fiica ambasadorului

Litera

24.95 Lei

Atractia

Atractia

Litera

9.98 Lei

Florile soarelui

Florile soarelui

Litera

32.44 Lei

Schimb de vieti

Schimb de vieti

Litera

12.48 Lei

Insula de la rasarit

Insula de la rasarit

Litera

12.48 Lei

Dragoste eterna

Dragoste eterna

Litera

17.47 Lei

Coroana de oase aurite

Coroana de oase aurite

Litera

21.00 Lei

Scrisori din trecut

Scrisori din trecut

Litera

19.96 Lei

El imi va fi pieirea

El imi va fi pieirea

Litera

19.96 Lei

Un taciune intunecat

Un taciune intunecat

Litera

20.97 Lei

Fata cu stea albastra

Fata cu stea albastra

Litera

17.47 Lei

Legamantul lui grayson

Legamantul lui grayson

Litera

19.96 Lei

Aici si acum

Aici si acum

Litera

27.45 Lei