Un domn oarecare cu un caine la brat/viorel mirea

Simtea ca tristetea aia a lui poate fi, pana la urma, o mare bucurie.

Dar cum sa faci sa transformi o mare tristete intr-o si mai mare bucurie? Citea cartile, se uita in stele, ii intreba pe vraci, dar tot nu putea afla: Cum sa faci din laie balaie? Dar intr-o zi vezi ca mai vin si zile dintr-astea , tristetea se lepada de el.

Ca mielul cand creste mai mare si incepe sa pasca si se departeaza de oaie.

Desigur, mielul, nu tristetea.

A fost ziua cand Spiridon s-a indragostit.

Viorel Mirea e in ipostaza unui povestitor despre domnul oarecare cu un caine oarecare.

Si Domnul, si cainele viseaza aceleasi lucruri primitiv-instinctuale, fiind urmati in arta cuvantului de o cireada melomana.

Si se mai aud si se intrevad mituri dislocate din esenta lor conventionala intr-o cromatica incantatoare, izvodite stralucitor din noroi si din baltoace.

Satul se duce pe indelete, intr-o dulce adormire.

Domnul cu cainele sub brat nu e domn.

Viorel Mirea ne-a amagit.

E strafulgerat de arhetipurile din veacuri trecute.

Autorul prozei voit absconse il provoaca pe bietul cititor si-l pune cu sadism la o chinuita incercare: sa gaseasca o noima cuvintelor dantuitoare, imbinand argoticele cu neologisme sofisticate .

( Virginia Paraschiv ).