Cărturărie
Un duce ca nimeni altul

SERIA ”MIRESE NEASTÂMPĂRATE” Generalul Mark Grimaldi este devotat carierei sale și misiunilor în slujba Coroanei, punându-i, nu o dată, viața în pericol și renunțând la tot - inclusiv la familie și iubire - de dragul carierei.

Acum însă are șansa să se bucure de sprijinul necesar pentru a obține promovarea politică în funcția de ministru de externe, la care a visat dintoteauna - însă, pentru asta trebuie să își convingă soția înstrăinată de aproape un deceniu să renunțe la Franța și să revină în Anglia, pentru a juca rolul soției grijulii și iubitoare, ajutându-l astfel să obțină poziția mult râvnită.

Nicole Huntington Grimaldi și-a petrecut ultimii zece ani în Franța, fără să-și fi văzut soțul în tot acest timp.

Însă, din senin, se trezește cu Mark în pragul castelului ei din Franța, cerându-i să revină cu el în Anglia.

Nicole vede în cererea lui ocazia perfectă de a obține de la el ceva ce își dorește cu disperare.

Așadar, acceptă, cu o condiție: vrea ca el să îi ofere un copil, pe care ea își asumă responsabilitatea de a-l crește fără ajutorul lui.

Regăsirea după atâția ani și cererea cu totul neașteptată a lui Nicole îi fac pe cei doi să descopere că, uneori, focul iubirii nu poate fi stins nici de timp, nici de distanță, iar șansa la fericire poate veni la a doua încercare.

  Roman finalist la Premiul Daphne du Maurier 2018   Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogiose în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus.

13.46 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pe urmele iubirii

Pe urmele iubirii

Litera

13.46 Lei

Capcană pentru duce

Capcană pentru duce

Litera

13.46 Lei

Titanii

Titanii

Litera

13.46 Lei

Un duce neobișnuit

Un duce neobișnuit

Litera

13.46 Lei

Seducerea unui înger

Seducerea unui înger

Litera

13.46 Lei

O iubire imposibilă

O iubire imposibilă

Litera

13.46 Lei

Râul de foc

Râul de foc

Litera

13.46 Lei

Curcubeie sfărâmate

Curcubeie sfărâmate

Litera

13.46 Lei

Dansul pasiunii

Dansul pasiunii

Litera

13.46 Lei

Taina contesei

Taina contesei

Litera

13.46 Lei

Un conte ca tine

Un conte ca tine

Litera

13.46 Lei

Pasiunea unui cowboy

Pasiunea unui cowboy

Litera

13.46 Lei

Secretul cleopatrei

Secretul cleopatrei

Litera

13.46 Lei

Ducele bastard

Ducele bastard

Litera

13.46 Lei

Ascultă-ți inima

Ascultă-ți inima

Litera

13.46 Lei

Ademenirea unui sfânt

Ademenirea unui sfânt

Litera

13.46 Lei

Iubire regăsită

Iubire regăsită

Litera

13.46 Lei

Aventurile unei lady

Aventurile unei lady

Litera

13.46 Lei

Un rebel desăvârșit

Un rebel desăvârșit

Litera

13.46 Lei

Jocul de-a guvernanta

Jocul de-a guvernanta

Litera

13.46 Lei

Să nu seduci un crai

Să nu seduci un crai

Litera

13.46 Lei

Pasiune și onoare

Pasiune și onoare

Litera

13.46 Lei

Sărutul unei hoațe

Sărutul unei hoațe

Litera

13.46 Lei

Anotimpul iubirilor

Anotimpul iubirilor

Litera

13.46 Lei

Pact cu ducesa

Pact cu ducesa

Litera

13.46 Lei

O nouă viață

O nouă viață

Litera

13.46 Lei

Zâmbetul iubirii

Zâmbetul iubirii

Litera

13.46 Lei