Cărturărie
Unchiul meu trăsnit. vol. 3: marele jaf al trenului

Marea literatură contemprană pentru micii cititoriA treia carte din miniseria Unchiul meu trăsnit cuprinde nu una, ci zeci de aventuri îmbinate cu măiestrie într-o construcție literară plină de suspans și de umor.

Cel mai trăsnit unchi își conduce de această dată nepoata într-un periplu prin copilăria lui și a tatălui ei, în industria de film de la Hollywood, în culisele serviciilor de securitate de la bancă, în cartierele pitorești din Istanbul.

Povestea curge domol, aleargă sau chiar înoată odată cu eroii ei, traversând cei 698 de metri lățime pe care îi are Bosforul în cea mai îngustă zonă a sa.

Bineînțeles, Zebră, prietenul dungat al unchiului, nu lipsește din aceste peripeții, ba chiar le și provoacă pe multe dintre ele! O apariție specială este cea a unchiului Mehmet, care îi scoate pe cei doi prieteni trăsniți dintr-o mare încurcătură și îi oferă autorului ocazia de a schița un portret emoționant.

Miniseria Unchiul meu trăsnit li se adresează cititorilor aflați la început de drum în lumea cărților.

Își pot încerca puterile parcurgând singuri povestea sau puteți trece împreună prin ritualul lecturii.

Un carusel de situații când absurde, când caraghioase, când palpitante, care de cele mai multe ori conțin câte puțin (mai mult) din fiecare ingredient – iată rețeta de succes a unei cărți de care cu greu îți vine să te desparți.

Datorită lui Genç Osman Yavaş și ilustrațiilor savuroase create de Nalan Alaca, lectura se transformă într-o experiență incredibilă.

26.86 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori