Cărturărie
Urmatoarele 365 de zile

Laura este împușcată în timpul sarcinii și cei mai buni doctori se luptă pentru viața ei.

Soțul său, capul mafiei siciliene, trebuie să ia cea mai grea hotărâre din viața sa – să-și salveze iubita sau copilul? Oare ce va alege Massimo? Oare viața fără Laura va mai avea sens pentru el? Își va putea crește singur fiul? Milioane de gânduri îi trec prin minte, dar niciunul nu-i aduce alinare.

Nu știe care va fi soarta familiei sale.

Ale cui sunt oare cele 365 de zile pe care le vom urmări în a treia parte din saga?Romanul Următoarele 365 de zile este o continuare a bestsellerului scris de Blanka Lipińska despre Laura Biel, care a fost răpită de capul mafiei siciliene.

Plină de erotism și de răsturnări de situație senzaționale, această serie, comparată cu bestsellerul mondial Cincizeci de umbre ale lui Grey, a câștigat inimile femeilor.

Dacă cineva crede că autoarei îi va fi greu să-și surprindă din nou cititorii, atunci ar trebui să-și pună centurile de siguranță, pentru că această carte este ca o cursă într-un roller coaster!Trilogia 365 de zile în cifrePeste 2 milioane de exemplare ale trilogiei 365 de zile vândute1248 de pagini provocatoareRecenzii de la cititoriCartea este mai bună decât filmul Cartea este mai bună decât filmul, pentru că răspunde la câteva întrebări care au rămas în aer în urma filmului.

Povestea este senzațională, plină de acțiune, emoție și suspans.

Mi-a fost atât de greu să mă despart de ea! – Amely, Amazon Vei fi surprins pe deplin Al treilea volum începe cu un eveniment șocant, așa că primul capitol te lasă deja cu gura căscată.

Nu vreau să dezvălui mai multe, pentru a vă lăsa să fiți surprinși pe deplin, așa cum mi s-a întâmplat și mie, însă vă asigur că, încetul cu încetul, tot ce s-a întâmplat în volumele trecute se conectează aici.

– Aniibook, Goodreads De departe cea mai captivantă poveste din trilogie Această a treia parte creează o mulțime de controverse, chiar mai multe decât precedentele, datorită întorsăturii pe care povestea o ia.

La finalul lecturii, nu pot decât să subliniez că Următoarele 365 de zile este de departe cea mai captivantă poveste din trilogie.

– Vanesa Domínguez, Goodreads Finalul, deși controversat, m-a fermecat Prin această trilogie, autoarea a devenit una dintre preferatele mele! Am trăit intens fiecare capitol, iar finalul, deși controversat, m-a fermecat, lăsându-mă cu dorința pentru o continuare a poveștii.

Dacă apare un nou volum, îl voi citi fără ezitare! – Romanticos libros, Goodreads Nu este o poveste de dragoste tipică Cu siguranță nu am anticipat ce urmează în volumul 3! Mi-a plăcut foarte mult că Următoarele 365 de zile nu ne-a prezentat o poveste de dragoste tipică, iar modul în care Laura a evoluat și și-a găsit adevăratul sine a dat acestei povești o altă dimensiune.

– Elvira Boling, Goodread.

34.90 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori