Nu stiu cat de mult voi putea implini asteptarile unor oameni de buna credinta in legatura cu miracolul dacic.
Dar sunt sigur ca voi ridica valul nepasarii de pe trecutul nostru, uitat cu buna stiinta, pe care imi doresc sa-l intorc tinerilor sub forma lacrimei menita sa le friga palma atunci cand adapostesc in causul ei tarana binecuvantata a acestui colt de rai ca intr-un giulgiu din flori de mar.
Ma voi stradui sa privesc, dintr-un timp care nu mai este, fiecare aripa franta, fiecare vreme cazuta, fiecare gand ramas fara gand, pana voi izbuti sa strig: ”Dezbraca-ma, Doamne, de ei si de mine”! (Florin Horvath).
