Ca de actuala, e actuala rau, desi actiunea se petrece intre 1945 si 1965, pe vremea comunismului sovietic si rudimentar.
Se pare ca ramele vin la noi ori de cate ori ceva merge prost.
(MIHAI TATULICI) Primul personaj principal al volumului de nuvele, intitulat cu obstinatie Vin ramele, este insusi sistemul.
Sistemul vazut, conspectat si trait la nivelul articulatiilor celor mai fi ne si mai ascunse, in increngatura de capilare minuscule, periferice chiar, care alcatuiesc visceralitatea joasa, bazala.
In jungla aceea trebuia si putea fi prins omul de rand, omul comun.
Locurile actiunii nu sunt spectaculoase, dimpotriva; sistemul exista si pretindea oriunde complicitati oneroase, respectarea protocolului, facerea de concesii si compromisuri, pentru a-l obliga pe omul comun la intrarea in randuri.
(MAGDALENA POPESCU BEDROSIAN) Virusul prozei s-a aratat mai tare decat… Decat ce? Decat cel al gazetariei? Nici vorba, pentru ca in vremea din urma, Mihai Tatulici e unul din cei mai audiati oameni ai Televiziunii.
Decat propria lui neincredere in propriu-i scris literar? Nici asta, pentru ca, de fapt, el n-a incetat niciodata sa scrie proza, a incetat doar sa publice, si nu din propria vointa (a se citi prefata la aceasta carte).
Decat virusul, atat cel autohton, al lui lasa-ma sa te las, al lui fi e ce-o fi etc.
? Asta da, asta poate sa fi e adevarat, mai ales ca autorul acestor povestiri e un bucovinean hatru peste care s-a asezat temeinic un Mitica sudic (nimic peiorativ in asta!), chemator la contemplatie prin comentariu, iar nu la infaptuire.
?i poate ca infrangerea de acum a prozatorului in fata criticului de odinioara este, ea insasi, transformabila in victorie.
Daca e sau nu asa, va decide cititorul.
(LAUREN?IU ULICI) * * * Dupa 40 de ani Am scris aceste nuvele in zece ani, intre 1971 si 1981.
Vreo patru ani au stat la Editura Cartea Romaneasca, dar nu s-au putut publica.
In 1993 mi le-a tiparit Max Banus, in 100.
000 de exemplare.
S-au vandut toate pentru ca eram autorul emisiunii Veniti cu noi pe programul doi.
Nuvelele recompun copilaria mea in Bucovina, primii ani ca ziarist de presa scrisa si apoi ca realizator de emisiuni la televiziune.
Eram tanar si credeam ca lumea e a mea.
Intre timp, lumea mea e la apus, si o alta se naste.
Locul imaginarii si al fanteziei a fost luat de tehnologie, oamenii citesc tot mai putin pentru ca alte indeletniciri le ocupa mai tot timpul.
Recitind ce am scris de la 30 la 40 de ani, am senzatia ca lumea mea de atunci e mult mai frumoasa.
Cu siguranta, ma insel.
Dar va propun, prin aceasta reeditare, sa incercati si voi.
Nu de alta, dar nu exista viitor care sa nu fie influentat de trecut.
MIHAI TATULICI 3 iulie 2021, la 73 de an.
38.80 Lei
Vreau să citesc
