Cărturărie
Vino lumină! Întâlnire cu sfântul efrem katunakiotul

Ușile închise ale vieții! Cu întârziere, dar am înțeles.

Dragostea lui Dumnezeu pe unele uși le deschide, iar pe altele le închide.

Când îți deschide, mulțumește, dă slavă lui Dumnezeu și mergi mai departe.

Când afli o ușă închisă, nu lua barosul voii tale ca s‑o spargi, s‑o dărâmi.

Acolo nu‑i pentru tine, nu înțelegi? Spargem uși, intrăm într‑un iad și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu Care a încercat să ne împiedice.

Câți oameni își pierd viața în fața unei uși, încercând s‑o deschidă, în vreme ce Dumnezeu le‑a deschis ușa și calea potrivite lor! Tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este potrivit pentru om.

Când am venit în Sfântul Munte, am înțeles că Dumnezeu nu mi‑a dat un lucru dintre cele cerute atunci, ci mi le‑a dat pe toate.

Da, pe toate!!! Îi ceri ceva, și ți le dă pe toate.

Dumnezeu este nobil.

 Aici am devenit și poștaș, căci monahul trimite scrisori prin rugăciune.

Și jandarm am devenit, fiindcă monahul își păzește simțurile, prinde mintea și închide în inima sa harul.

Și pilot m‑am făcut, căci monahul cugetă cele de sus , și pentru acestea trăiește și se luptă.

Pe toate ni le dă iubirea Lui.

Slavă Ție, Doamne! Sfântul Efrem Katounakiotul .

23.80 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori