Volumul 81. descopera filosofia. cioran

CIORAN Filosofia ca meditație a nefericirii Citind scrierile lui Emil M.

Cioran (1911–1995), ești permanent pus în postura caraghioasă a copilului care vrea să prindă, sub căușul mâinii sale, razele jucăușe reflectate de-o oglindă, pe care cineva, hâtru, o mișcă întruna, de colo până colo: ceea ce credeai că ai „prins“ prin și sub greutatea lecturii tale nu mai este, sau este în altă parte, așa încât te trezești, ca și copilul de adineauri, cu mâna goală.

Cioran este un autor greu de atâta sens, el refuză lecturile și, orgolios și histrionic cum este orice mare creator, ne atrage involuntar în relecturi care, ca într-un palimpsest, ne relevă noi și noi înţelesuri.

Cartea de faţă este o încercare meritorie de a prinde câteva raze și de a le dărui celorlalţi, poate mai puţini norocoși.

Având saturaţia ontologică a unui om revoltat, Cioran s-a situat aproape totdeauna în contra sau în răspăr (à rebours) faţă de tot ce s-a creat de la Adam încoace, un reformist radical nemulţumit până și de sinucidere, care va trebui, ea însăși, reformată.

Boala și durerea sublimate în suferinţă, însă cu determinaţii metafizice, plictiseala, melancolia și mâhnirea generate de un prea-plin existenţial trăit pe liziera căderii în timp sunt stări negative care fecundează la Cioran, paradoxal, optimismul, încrederea în valorile viului, chiar nevoia de Dumnezeu, finalmente: meditaţia filosofică autentic modernă, validată universal.

Ion Dur (profesor universitar de filosofie).