Cărturărie
Watership down

Bestseller internațional timp de aproape jumătate de secol și un roman clasic al literaturii pentru adolescenți, recomandat cititorilor de orice vârstă.

 Uneori, peste cele mai înverzite și idilice coline plutesc cele mai mari primejdii.

Așa și într-o zonă liniștită din Anglia rurală, unde sălașul mai multor familii de iepuri este amenințat de apropierea oamenilor.

O mână de urecheați iși iau inima în dinți și pornesc în căutarea unui loc care să le permită să-și întemeieze propriul sălaș, bazat pe principiul echității, departe de orice pericol.

Călăuziți de liderul lor isteț, Alună, de premonițiile plăpândului Cinci și de legendele din moși-strămoși, iepurii se îndreaptă spre tărâmul făgăduinței.

Pe drum, pericolele se țin lanț, căci iepurii au mulți dușmani printre celelalte viețuitoare, iar piedicile nu contenesc să apară.

Și oare, odată ajunși acolo, aventurile se vor opri cu una, cu două? lubit de milioane de cititori, formidabilul roman al lui Richard Adams este o odisee vibrantă despre curaj, loialitate și supraviețuire care vă va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

  Captivantă.

Fantastică.

O poveste intensă cu suspans, urmăriri periculoase și acte temerare și eroice.

Chicago Tribune  Ce alinare e să citești despre niște personaje înzestrate cu onoare, demnitate și curaj, care-și riscă viețile pentru ceilalți și care nutresc pentru familiile lor, prieteni și comunitate o dragoste puternică și trainică! New York Review of Books  În același timp epopee, bildungsroman și poveste de viață, romanul se citește, în aceste vremuri marcate de fenomenul migrației, ca un text foarte contemporan.

Un adevărat regal.

La Quinzaine littéraireCitește un fragment pe blogul Pălărisme.

45.60 Lei

Vreau să citesc

Citește și...

Pachet malakai - vol. 1+2

Pachet malakai - vol. 1+2

Bookzone

29.00 Lei

Strainul de langa mine

Strainul de langa mine

ForYou

30.40 Lei

Te iubesc pe nevazute

Te iubesc pe nevazute

Bookzone

19.90 Lei

Vorbeste cu mine

Vorbeste cu mine

Bookzone

19.90 Lei

Hai sa ne prefacem si azi

Hai sa ne prefacem si azi

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 1

Dama de trefla - vol. 1

Bookzone

19.90 Lei

Dama de trefla - vol. 2

Dama de trefla - vol. 2

Bookzone

19.90 Lei

Pachet limbajul iubirii

Pachet limbajul iubirii

Bookzone

39.00 Lei

Pachet ganduri de barbat

Pachet ganduri de barbat

Bookzone

49.00 Lei

Insomnii

Insomnii

ForYou

36.05 Lei

Eu o mama (im)perfecta?

Eu o mama (im)perfecta?

Bookzone

19.90 Lei

Povesti cu gust

Povesti cu gust

Curtea Veche

33.15 Lei

40 de zile

40 de zile

Trei

34.32 Lei

Emotii date pe fata

Emotii date pe fata

Trei

41.50 Lei

Abc de nutritie (pentru copii)

Abc de nutritie (pentru copii)

Curtea Veche

51.00 Lei

Supa de incalzit inima

Supa de incalzit inima

Curtea Veche

32.30 Lei

Descoperă autori