Xanax - audiobook - liviu iancu

„Tocmai când terminasem de scris Xanax am avut un accident demașină.

În timp ce completam constatarea amiabilă, cel cu care măciocnisem – un bătrânel ponosit – a izbucnit în plâns.

Dar nude mașina avariată îi părea rău, așa cum credeam eu, ci deviaţa lui care trecuse.

Mi-a mărturisit că a fost un om foarte fericit.

Nu arăta ca unulcăruia viaţa îi făcuse toate poftele, așa că l-am întrebat:— Şi când aţi fost cel mai fericit?— Demult, în ‘73, când am jucat în „Ultimul cartuş.

— Aţi fost actor?— Nu, domnule.

Am fost şofer la Buftea, la cinematografie.

Şim-au pus şi pe mine figurant într-un film.

Eram băiatul lui JeanConstantin, că eram negru ca el.

Am jucat doar câteva secunde.

M-aîntrebat Ilarion Ciobanu unde e tata şi mi-a dat un şut îngăoază şi două palme după ceafă.

Până am terminat amiabila, omul și-a povestit viaţa.

Cumva, m-ambucurat că am făcut accidentul, pentru că, datorită lui, am maigăsit o ultimă poveste care se potrivea perfect în Xanax.

Banii pecare i-am plătit ca să-mi repar mașina mi s-au părut un preţ micpentru cât am câștigat în schimb.

În esenţă, asta este Xanax – un roman construit din sute deîntâmplări adevărate, amuzante și triste în același timp,pentru care eu și personajele mele am plătit, cu toţii, de fiecaredată un preţ, mai mic sau mai mare.

- Liviu Iancu„Sub conducerea lui Nae, discoteca era tot timpul plină.

El seîngrăşase, iar faţa îi lucea fericită.

Într-o noapte târziu,când la mese mai rămăseseră doar profesioniştii, Nae mi-a făcutcu ochiul şi mi-a zis:— Directore, am auzit că-ţi place să citeşti.

Îmi lămureştişi mie ce scrie aici? şi a scos din porfofel un teanc cu zeci debancnote verzi.

— «The United States of America», i-am spus, citind rar.

— Nu acolo.

Jos, ce scrie?— Păi, zice aşa: «One hundred dollars».

Şi Nae a zâmbit, s-a lăsat pe spate şi a comandat whisky pentrutoată lumea.

Un an mai târziu, a invitat nişte stripteuze dinRepublica Moldova să danseze în «Mol» şi în săptămânaurmătoare a lăsat totul baltă, și-a părăsit nevasta și copiii,a vândut afacerea şi a plecat cu una dintre ele în Italia.

S-aîntors după şase luni singur, fără bani, slab şi cu barbă.

Nuşi-a mai revenit niciodată financiar.

Când m-am întâlnit cu el,peste mulţi ani, vindea peşti prin sat, direct din portbagajul uneiDacii rablagite.

— Am găsit un bănuţ pe jos şi nu înţeleg ce dracu scrie pe el.

Ia uită-te tu, că ai ochii mai buni, m-a rugat.

Era un medalion ruginit pe care scria doar atât: «Nihil sine Deo».

I-am spus:— Uite ce zice: «Până la urmă va fi bine».

E în latină.

Faţa i s-a luminat ca pe vremuri.

— O fi vreun semn, mi-a zis râzând și mi-a făcut complice cuochiul, ca-n vremurile bune.

LIVIU IANCU, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, aintrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafaxe o agenţie imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesantsă scrii știri decât să vinzi case.

De acolo a plecat la tabloidulNaţional, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperitedeja, ceea ce l-a făcut să migreze după un an în echipa care alansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital.

Dupăcâţiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapteani, temându-se că agenţia, intrată între timp în insolvenţăși relocată într-un spaţiu mult mai mic, se va transforma într-osimplă afacere imobiliară.

A fost jurnalist la Profit.

ro, unde a publicat o serie deeditoriale-povești originale în peisajul presei economiceromânești, foarte apreciate de cititori.

Câteva dintre acestea seregăsesc și în Xanax, romanul său de debut.

Liviu Iancu a încetatsă mai scrie pe 28 decembrie 2020.