Antologiile stangaciului/rares costea

Cand scriu.

In general, ma asez langa inima mea in tacere.

Nu spun nimic, doar scot un creion si o foaie de hartie pe care incep sa scriu despre epigramele care mi-au facut rani de neinlocuit.

Cu siguranta multe cuvinte, fraze de-ale mele, nu sunt foarte placute.

Dar cum as putea sa-nfrunt taisul dispretului si in acelasi timp sa nu fiu prada unui fel de delir? In acele momente, cand scriu, mi se pare ca sunt intr-o lume numai a mea, intr-o lume fara principiile celorlalti, traind fara a-mi fi frica de vanatori.

Cand scriu nu tradez furia descoperirilor care, asemenea tuturor pasiunilor, ma smulge cu atata putere dintre lucrurile lumesti, incat imi pierd pana si ultima constiinta a eului meu.