Dumnezeu există, ajunge să asculți pietrele.
Ajunge să asculți, de-a lungul mileniilor, sfinții, înțelepții, prorocii, smeriții creatori de dragoste și frumusețe, cei care țes neobosit în țesătura trupească un fir de veșnicie pentru a împiedica pânza să se rupă.
Martorii Răsăriturilor și Apusurilor.
Cei peste care Dumnezeu Își revarsă razele.
Cei pe care-i arde cu absența Sa.
Cei care se duc în pustie și a căror jertfă curată scapă lumea de asfixie.
Cei care se așază la masa păcătoșilor pentru a întrupa infinitul în dragoste.
Dumnezeu există, de asta putem noi să ne vorbim, cu răbdare și respect.
În El nu mai suntem separați.
În El, ființa lumii își află incandescența.
El este spațiul fără limite al libertății noastre.
Fără El, noi nu am fi decât niște fărâme derizorii din univers și din istorie, niște bule la suprafața neantului, amoebe complicate de întâmplare.
Dumnezeu este și arcul și săgeata și ținta, începutul, mijlocul și sfârșitul, centrul și circumferința, sau mai curând Cel nesituat, Cel mereu dincolo și totuși locul nostru.
Căci El este Cel cu totul altul și totodată este mai noi decât noi înșine.
Olivier Clémen.
