Criza d. si alte povestiri/florentin gabriel niculescu

De la Adjud la Beijing este cat de la Beijing la Adjud.

Par avion.

Bine, mai bate vantul uneori, vantul intercontinental, si, in timp pot fi si diferetnte, insa pe harta, kilometri, mile, este la fel.

Vorba lui dom Fratila, maistrul nostru din liceu.

Liceul teoretic, mata-e-fizica, fala localitatii si a tarii.

Pe vremea aceea trebuia, chiar si la mate-fizica, adica real cum ar veni, sa-nveti o meserie.

Asa ca nu puteam scapa, fete, baieti, de lacatuserie.

Faceam bride, dadeam filete si corolarul, diploma sau teza de trimestrualtfel spus, era sa faci o treapta pentru scarile de vagon de tren.

Taiai platbanda si o indoiai pe profil, dantelai, valureai de fapt segmente de interior si apoi le inserai alaturi, una da, una nu, cu cele netede.

Si-apoi sudura.

Autogen.

Copii in clasa a noua.

Cum ar fi azi! Astazi pare de necrezut.

Oricum, nimeni, baieti si fete iar, nu a scapat de flama de sudura.

Pe toti ne-a prins.

Pe rand, nu toti odata.

Tinea o noapte, insa una intreaga, cu saci si basculante de nisip care-ti cadeau in ochi si cu prosoape, multe, udate incontinuu, cucare te calmai pana spre zi cand totul, ca prin farmec, se oprea.

Ba, ia sa-mi spuneti voi mie cate gari sunt de la Orsova pana la filiasi, toate, cand mergi cu personalul! N-a asteptat sa buchisim, Schela, Gura, Tamna, ca ne-a salvat el, Ba, cate sunt de la Orsova pana la Filiasi pe dreapta sunt fix atatea de la Filiasi la Orsova pe stanga.

(din povestirea Norvegieni cardiaci).