Cunoasterea de sine este indatorirea primordiala a omului; el este dator, inainte de toate, sa se cunoasca pe sine.
Lipsit de cunoasterea de sine, gandurile lui se afla in ratacire, fiind prizonier al feluritelor patimi, stapanit de aprige pofte, preocupat de multe si zadarnice lucruri, cu o viata nelinistita, dezordonata si plina de griji, gresind in toate; se poticneste pe calea vietii, clatinandu‑se la fiece pas, se impiedica, cade si este strivit.
Se adapa cu bautura tristetii si a amaraciunii, isi umple inima de durere, ducand o viata cu neputinta de indurat.
Recunoscand dificultatea acestei lucrari a cunoasterii de sine, dar intelegand necesitatea ei, am alcatuit aceste studii religioase, sub forma unor pilde si portrete morale, si am descris cat mai limpede, dupa puterea noastra, caracterul fiecarei virtuti si al fiecarui viciu, studiind firea umana si cercetand puterile morale ale sufletului, cu nadejdea ca harul virtutilor va atrage inima cititorului spre ele, ca frumusetea lor nemuritoare va pune stapanire pe sufletul sau si ca inima lui va fi ranita de dragostea pentru ele, spre a se avanta sa le urmeze.
